21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăIohannis a semnat decretul privind numirea lui Nicolae Hurduc în funcţia de...

Iohannis a semnat decretul privind numirea lui Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 octombrie a.c., decretul pentru numirea domnului Nicolae Hurduc în funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării”, a anunţat Administraţia Prezidenţială. 

Profesorul universitar Nicolae Hurduc este inginer chimist, decan al Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” de la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Premierul Viorica Dăncilă l-a prezentat drept un profesionist şi un bun comunicator.

Potrivit CV-ului său, Nicolae Hurduc este de 17 ani profesor universitar la Facultătea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, iar din 2016 este şi decanul acestei facultăţi.

În perioada 1975-1980 a studiat tehnologia compuşilor macromoleculari la Institutul Politehnic Iaşi, ieşind cu diplomă de inginer chimist, iar în perioada 1986-1993 a studiat chimia la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, unde şi-a dat doctoratul. Din 2002 este conducător de doctorate în domeniul chimiei.

Hurduc a publicat, de-a lungul timpului, 165 de articol în reviste specializate, dintre care 135 în reviste cotate ISI, şi şapte cărţi sau capitole de carte. Deţine şase brevete, dintre care două internaţionale şi a participat la 290 de conferinţe şi comunicări ştiinţifice. În perioada 1995 – 2005, a fost profesor invitat la facultăţi din Franţa.

În 1993 a primit premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Române.

De asemenea, Nicolae Hurduc este membru fondator al Societăţii Române de Reologie (2009) şi membru al Fundaţiei Alfred Kastler (2001), International Liquid Crystal Society (1995), American Chemical Society (2015) şi Royal Society of Chemistry (2015).

A colaborat cu institute şi universităţi din Franţa, Polonia, Japonia, Australia, Statele Unite, Austria şi Ungaria şi a fost membru în comisii internaţionale de evaluare şi susţinere a tezelor de doctorat, la Universitatea Paris 13 (mai 2005), Tezpur University, India (aprilie 2005) şi Royal Melbourne Institute of Technology, Australia (aprilie 2007).

Deţine diplome de expert evaluator European Research Council (Horizon 2020), ANCS (România), ARACIS (România).

În perioada 2012-2016 a fost membru în CNATDCU, preşedinte al Comisiei de Chimie.

Postul a rămas vacant după ce ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, şi-a anunţat demisia, în 31 august.

“Ministrul Cercetării şi Inovării, prof.dr. Nicolae Burnete, prin prezentul comunicat, aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în această dimineaţă mi-am depus demisia la Cabinetul premierului. Demisia mea este irevocabilă şi cel puţin la acest moment, nu va face subiectul unei conferinţe de presă”, a fost mesajul postat site-ul Ministerului Cercetării.

Ulterior, postul a fost deţinut ca interimar de către vicepremierul Viorel Ştefan, începând din data de 12 septembrie, interimatul expirând în 45 de zile.

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă