Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Iohannis a sesizat Curtea Constituțională pe Legea vânătorii

Iohannis a sesizat Curtea Constituțională pe Legea vânătorii

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională a României privind modificarea unui articol din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

George Dumitrescu 0 comentarii

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 105/2017 pentru modificarea articolului 23 alineatul (1) litera c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic 407/2006, care i-a fost transmisă spre promulgare pe 28 noiembrie.

Şeful statului susţine că, prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine unor norme şi principii constituţionale.

Preşedintele expune motive de neconstituţionalitate extrinsecă, respectiv încălcarea articolului 61 alineatul (2) şi a articolului 75 alineatul (1) din Constituţie.

"Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 105/2017 pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic 407/2006 a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 61 şi ale art. 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor, cu referire la modificările adoptate după votul din plenul acesteia, amendamente nediscutate în prima Cameră sesizată. În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament", se explică în sesizare.

Şeful statului precizează că obiectul de reglementare al actului normativ criticat îl reprezintă aprobarea OUG 105/2017 pentru modificarea articolului 23 alineatul (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetice 407/2006 prin care proprietarului animalelor domestice îi este permis păşunatul, în perioada 6 decembrie - 24 aprilie, dacă acesta este proprietarul sau deţine cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deţinătorului de teren pe care se păşunează.

"Prin admiterea a patru amendamente, Senatul a modificat OUG nr. 105/2017 şi astfel a eliminat posibilitatea proprietarului animalelor de a păşuna pe terenuri agricole în baza unui acord scris al deţinătorului de teren pe care se păşunează. Totodată, a modificat art. 13 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, în sensul detalierii procedurii de constatare a pagubelor, de evaluare a acestora, precum şi de stabilire a răspunderii civile; instituirii unui alt moment de la care se calculează termenul de 30 de zile pentru efectuarea plăţilor, respectiv de la momentul emiterii deciziei de plată; introducerii unui nou alineat la acest articol, ce prevede că modalitatea de acordare a despăgubirilor, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor se va adopta prin hotărâre a Guvernului", se menţionează în document.

Potrivit sesizării, se încalcă şi articolul 76 alineatul (1) şi alineatul (2) prin raportare la articolul 61 alineatul (2) din Constituţie.

"În forma transmisă la promulgare, legea dedusă controlului de constituţionalitate conţine următoarea formulă de atestare: 'Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată'", se menţionează în sesizarea preşedintelui.

Însă, arată şeful statului, din analiza parcursului legislativ al acestei legi rezultă că prima Cameră, respectiv Senatul, a adoptat actul normativ criticat în şedinţa din 14 martie ca lege ordinară, cu respectarea art. 76 alin. (2) din Constituţie, inserând formula de atestare corespunzătoare. Cea de-a doua Cameră, Camera Deputaţilor, a adoptat legea, în şedinţa din 21 noiembrie, ca lege organică, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie.

"Această recalificare a caracterului legii reprezintă tocmai consecinţa faptului că cea de-a doua Cameră a nesocotit principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie şi a operat modificări de natura legii organice la art. I pct. 15 din legea criticată - art. 42 din Legea nr. 407/2006, fără ca Senatul să fi dezbătut normele nou introduse în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute în Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic", notează Iohannis.

Şeful statului face referire şi la motive de neconstituţionalitate intrinsecă.

"Potrivit art. 131 din legea criticată: '(1) În cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexa nr. 2, soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice, se vor acorda victimei despăgubiri care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum şi daune morale. (2) Daunele morale acordate prevăzute la alin. (1) vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie obţinut de o persoană în activitate. (3) În cazul decesului, se vor acorda sume compensatorii pentru familia victimei, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie până la vârsta pensionării'", se arată în sesizare.

Klaus Iohannis menţionează că primul alineat al acestui articol reia în parte dispoziţii cuprinse în Codul civil cu privire la răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri, precum şi la repararea în concret a acestuia. Însă, normele cuprinse în alin. (2) din legea criticată referitoare la acordarea daunelor morale şi în alin. (3) din aceeaşi lege referitoare la acordarea unei sume compensatorii în cazul decesului sunt neclare din perspectiva corelării lor cu regimul juridic în materie instituit prin Codul civil, susţine şeful statului.

"Dintr-o altă perspectivă, apreciem că fixarea acestor limite în funcţie de calitatea de salariat ori nu a victimei contravine principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În plus, considerăm că nu se poate crea o situaţie diferită pentru victima unui atac provocat de exemplare din speciile prevăzute în anexa nr. 2, întrucât s-ar crea o inegalitate în raport de victimele unui atac provocat de alte animale în privinţa acoperirii prejudiciului, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile din dreptul comun în materie de reparare a prejudiciului nepatrimonial cauzat de animale. Mai mult, deşi inegalitatea de regim juridic este certă, în raport de neclaritatea normei nu se poate stabili care regim este mai avantajos", potrivit sesizării.

În ceea ce priveşte suma compensatorie ce poate fi acordată în caz de deces potrivit alineatului (3) al articolului 131 din legea criticată, Iohannis arată că norma este de asemenea neclară prin raportare la dreptul comun referitor la persoanele îndreptăţite la despăgubire în caz de deces, stabilite în articolul 1390 şi articolul 1391 din Cod civil, aspect ce contravine articolul 1 alineatul (5) din Constituţie.

"În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 este neconstituţională în ansamblu", conchide şeful statului.

Comentarii

loading...