13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis, despre OUG pe referendum, ce va fi adoptată de Executiv

Iohannis, despre OUG pe referendum, ce va fi adoptată de Executiv

“Eu sunt un adversar declarat al modificărilor legislative în prag de alegeri. De regulă, pesediştii fac aceste lucruri tocmai pentru a crea pentru ei un oarecare avantaj sau pentru a crea pentru adversarii lor un dezavantaj. Sper să se abţină Guvernul de la orice modificare legislativă care nu este pur tehnică şi necesară pentru bunul mers al alegerilor”, a spus şeful statului la Sibiu.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat că ordonanţa de urgenţă privind referendumul va fi adoptată în şedinţa de Guvern de miercuri, ea precizând că forma finală a acesteia va fi rezultatul unei discuţii prealabile cu secretarul general al Executivului şi cu reprezentanţii AEP.

“Pentru mine, ca prim-ministru, pentru Guvernul României, este foarte important să ne ocupăm de buna organizare atât a alegerilor europarlamentare, cât şi a referendumului. Vom discuta această ordonanţă de urgenţă, a fost ieri şedinţa pregătitoare, mă întorc la Guvern pentru a vedea fiecare act normativ pe care-l am pe agenda Guvernului de mâine (miercuri – n.r.) şi vom vedea care va fi forma finală. Vom avea discuţii, pentru că eu nu pot să impun un lucru. (…) Voi discuta cu secretarul general al Guvernului, voi discuta cu cei care au avizat acest act normativ şi vom vedea forma finală. (…) Actul normativ trebuie adoptat mâine în şedinţa de Guvern”, a spus Viorica Dăncilă, marţi, la Parlament.

Cele mai citite

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

VIDEO REZUMAT. Emoții pentru moldoveni. Lupta la retrogradare, din ce în ce mai “tăioasă”

Într-o confruntare tensionată din cadrul etapei cu numărul șase din play-out-ul Superligii Românești, echipa Universitatea Cluj a reușit să obțină o victorie prețioasă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă