10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis, despre poluarea din Bucureşti: Nu vreau să mă implic peste cei...

Iohannis, despre poluarea din Bucureşti: Nu vreau să mă implic peste cei responsabili

“Vă rog să întrebaţi la Ministerul Mediului şi la Primărie aceste chestiuni. Nu vreau să mă implic peste cei care sunt responsabili până la urmă de această chestiune”, a arătat preşedintele, conform Agerpres.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a convocat luni dimineaţă conducerile Gărzii Naţionale de Mediu şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului pentru a discuta măsurile ce se impun, după ce în noaptea de 1 spre 2 martie au fost înregistrate depăşiri ale valorilor de PM2.5 cu până la peste 900%, precum şi a celor de PM10 cu aproape 800%.

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat marţi că i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis ca situaţia poluării din Bucureşti din noaptea de 1 spre 2 martie să fie analizată în cadrul unei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

“Am transmis deja o adresă către preşedintele României şi către CSAT, în care am descris şi în termeni tehnici şi administrativi ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti în 1 şi 2 martie, în seara de duminică spre luni, şi am transmis rugămintea de a se analiza situaţia gravă din municipiul Bucureşti în cadrul unei şedinţe a CSAT.

Populaţia trebuie să fie protejată şi nu ajută la nimic dacă responsabilii şi decidenţii de la Guvern aruncă responsabilitatea dintr-o parte în cealaltă. Sunt convinsă că preşedintele se va implica, cu prerogativele constituţionale pe care le are, şi cu siguranţă vom afla care este poluatorul”, a spus primarul.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă