14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăIohannis, despre restricțiile de Crăciun și Anul Nou

Iohannis, despre restricțiile de Crăciun și Anul Nou

Șeful statului a vizitat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino” din Bucureşti, care este centrul naţional de primire şi stocare a dozelor de vaccin anti-COVID-19.

“Toate restricţiile care sunt acum în vigoare rămân în vigoare şi de Crăciun, şi de Anul Nou”, a afirmat şeful statului. Mai mult, a subliniat că aceste restricţii nu sunt facultative, ci obligatorii. El i-a sfătuit pe români să stea acasă de sărbători.

“Este interesul fiecărui român să respecte aceste restricţii, pentru un motiv simplu – ca să nu ajungă el sau copilul lui sau părintele lui în spital. Atât de simplu este. Aceste măsuri sunt gândite pentru a ne proteja de boală. Ele trebuie respectate. Există dispozitive suplimentare organizate de Ministerul de Interne pentru cei care nu înţeleg vorba bună – vor avea surpriza neplăcută să fie amendaţi. Restricţiile, repet, nu sunt doar aşa, ca să fie, şi respectarea lor este obligatorie”, a punctat Iohannis.

El a apreciat că majoritatea românilor înţeleg scopul restricţiilor şi al măsurilor de protecţie sanitară.

“Toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală. Este foarte clar un lucru pe care-l observăm pe zi ce trece: aceste măsuri sunt corecte. Cu toţii vedeţi datele care se comunică zilnic oficial. Nu am scăpat pe pandemie, avem în fiecare zi mii de persoane care s-au infectat, însă numărul, de la o zi la alta, nu mai este în creştere, cum a fost, de exemplu, în noiembrie”, a subliniat Iohannis.

Şeful statului a adăugat că se poate observa “o mică scădere”. “Nu este momentul pentru relaxare. Chiar dacă începe campania de vaccinare, până când nu va fi toată lumea vaccinată, nu putem să ne relaxăm. În timpul sărbătorilor, de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreţi să vă fie bine, staţi acasă cu familia”, le-a transmis Iohannis românilor.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă