7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis: Forţa naţiunii stă în coeziunea oamenilor apăraţi de legi drepte şi...

Iohannis: Forţa naţiunii stă în coeziunea oamenilor apăraţi de legi drepte şi egale

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul zilei Dobrogei şi al sărbătoririi a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România.

”În urmă cu 140 de ani, în baza prevederilor Tratatului de la Berlin, Dobrogea a revenit sub autoritatea şi administraţia românească. Este un moment important al istoriei noastre moderne, pe care îl celebrăm astăzi cu respectul cuvenit pentru curajul şi sacrificiul românilor în Războiul de Independenţă, care au făcut posibilă unirea Dobrogei cu România. În acelaşi timp, onorăm viziunea şi dăruirea cu care politicienii români ai sfârşitului secolului XIX au gândit şi pus în aplicare un proiect care a condus, în doar trei decenii, la integrarea deplină, politică, economică şi socială a regiunii dintre Dunăre şi Marea Neagră”, a scrie preşedintele României.

Acesta a făcut referire la mesajul adresat dobrogenilor de către Principele Carol, pe 14 noiembrie 1878, pe care-l vede ca o ”o chintesenţă a viziunii asupra rolului politicii şi administraţiei publice în transformarea şi dezvoltarea Dobrogei”.

În plus, şeful statului spune căă, proclamarea unirii Dobrogei cu România de acum 140 de ani ”ne arată că procesul de unificare a provinciilor istorice româneşti a însemnat şi edificarea unei naţiuni, care crede cu tărie în valorile democraţiei şi în respectarea drepturilor omului”.

”Lecţia pe care unirea Dobrogei cu România ne-o transmite nouă astăzi, peste ani, este că forţa naţiunii stă în coeziunea oamenilor, asigurată de sisteme publice şi infrastructură funcţionale, şi în solidaritatea cetăţenilor, uniţi în jurul unor valori şi proiecte comune, apăraţi de legi drepte şi egale pentru toţi”, a mai scris preşedintele Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă