22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis n-a scăpat de suspendare

Iohannis n-a scăpat de suspendare

Este o manevră de șah prin care președintele a dorit să evite suspendarea (fluturată prin presă de Liviu Dragnea) și să se asigure astfel că nu pierde controlul pe anumite falăngi ale serviciilor de informații care servesc explicit agenda prezidențială. Însă este din ce în ce mai evident că slăbiciunea afișată în această dimineață de Klaus Iohannis va fi extrem de dureroasă și va risca, culmea, să-l adâncească pe Iohannis în riscul de suspendare.

Suspenzi mai ușor un președinte slab

Un președinte care avea de fapt demisia Laurei Kodruța Koveși pe birou ar fi fost mai greu de suspendat pentru că avea o carte de negociat. Însă renunțând la carte, Iohannis s-a asigurat că nu mai are de fapt ce negocia. Și-a demonstrat slăbiciunea în fața presiunii PSD și odată cu demonstrarea acestei slăbiciuni a devenit mai suspendabil ca niciodată.

Eroarea calculului de putere

Pentru Iohannis, pierderea mandatului ar fi fost dezastruos pentru că, pe perioada suspendării, președinte ar fi rămas totuși Călin Popescu Tăriceanu. Acesta ar fi schimbat pe model polonez toți șefii structurilor de putere din România, lăsându-l pe președinte descoperit în perspectiva referendumului de suspendare. Fără televiziuni de casă, fără gloanțe de argint trase din străfundul statului Parlel, Iohannis ar fi pierdut totul, ar fi pierdut acest mandat și perspectiva celui de-al doilea mandat, devenind de fapt președintele cu cel mai scurt mandat din istoria României democratice.

Dar, fără a realiza, președintele s-a plasat în această ipostază și demițând-o pe fosta șefă a DNA. Pentru că, prin manevra sa, președintele a demonstrat că de dragul protejării propriului său scaun, este pe deplin pregătit să renunțe la orice apropiat, să taie orice pierdere, să arunce la gunoi orice falangă a statului paralel. Ce vor face acum membrii acestei structuri obscure știind că Iohannis va renunța la ei imediat ce presiunea va atinge un nivel critic.

Se vor îndrepta spre altă soluție. Spre un Victor Ponta care și-a demonstrat deja utilitatea, spre un Tăriceanu care se freacă pe mâini gândindu-se ca va ajunge președinte sau spre un Cioloș care ar putea să dea cu PSD-ul de pământ la urne.

O greșeală care va costa prea mult

Iohannis a devenit cu atât mai suspendabil, cu cât a demonstrat că este slab. Iar slăbiciunea și afișarea ei sunt cele mai bune două elemente care duc spre execuția politică a oricărui președinte. Prin demiterea Laurei Codruța Koveși, Iohannis și-a demonstrat definitiv slăbiciunea și limitările și a pus bazele propriului său colaps.

Iar PSD a rămas în fruntea jocului pentru că s-a asigurat că Iohannis va fi anulat politic fie prin rămânerea deschisă a opțiunii suspendării (pe motiv că Iohannis nu este un mediator imparțial, ci un jucător care din motive politice blochează procesul legislativ), fie prin atacurile proliferate de foștii susținători ai lui Iohannis (#Rezist, USR etc.) care vedeau în Koveși o garanție pentru justiție. Odată cu semnarea deciziei de revocare a fostei șefe DNA, Iohannis și-a semnat propria sa demisie, fără a fi conștient de asta.

Cele mai citite

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...

Spania a câștigat organizarea Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029

Consiliul Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF) a desemnat Spania drept gazda Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029. Alegerea candidaturii spaniole a fost singura opţiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă