10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis nu numește un premier, dar convoacă noul Parlament. Negocierile cu partidele...

Iohannis nu numește un premier, dar convoacă noul Parlament. Negocierile cu partidele continuă

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni seară, că în acest moment “nu sunt îndeplinite condițiile pentru desemnarea unui nou premier”, ceea ce înseamnă că, potrivit declarației șefului statului,  negocierile cu partidele parlamentare, pe acest subiect, trebuie să continue. 

Președintele Iohannis nu a precizat cât timp vor mai dura aceste negocieri dar programul pentru ziua de luni, 14 decembrie, s-a încheiat.

Pe de altă parte, șeful statului a precizat că, întrucât noua componență a Parlamentului este acum stabilită, el convoacă noul Parlament în ziua de luni, 21 decembrie 2020.

“Săptămâna viitoare, luni, se va constitui noul Parlament”, a precizat președintele Iohannis.

Ca număr de mandate, ordinea formațiunilor din Parlament este PSD, PNL, USR – PLUS, AUR și UDMR. De asemenea, vor avea parlamentari și minoritățile naționale – altele decât cea maghiară (aceasta fiind reprezentată de UDMR).

Luni, în prima zi a consultărilor de la Palatul Cotroceni, patru formațiuni politice – PSD, PNL, USR – PLUS și AUR au venit cu câte o propunere de premier. Aparent, cele mai mari șanse în fața președintelui Iohannis le-ar fi avut candidatul PNL, Florin Cîțu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă