16.7 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis speră să avem un nou guvern de săptămâna viitoare

Iohannis speră să avem un nou guvern de săptămâna viitoare

“Pentru urmatorii ani, consider ca sprijinirea dezvoltarii sectorului digital ar trebui sa se afle, cu titlu de prioritate zero, pe agenda oricarui guvern – care sper ca va veni dupa saptamana viitoare.

Predictibilitatea este cuvântul de ordine al oricărei guvernări responsabile. Dar, cum am văzut în ultimii ani, din păcate, orice numai predictibilitate nu am avut”, a spus Iohannis într-un discurs susținut la Târgul “GoTech World 2019”, organizat la Romexpo.

Șeful statului a adăugat că nu vrea să insiste asupra “degringoladei generate de PSD în sectoare esențiale ale economiei naționale și nici asupra incapacității acestui partid de a înțelege că administrația trebuie să sprijine mediul de afaceri, nu să îi distrugă speranța și perspectivele”.

“Am observat că evenimentul de astăzi reunește numeroase companii cunoscute, companii competitive, ale căror produse sunt prezente în toată lumea. Sunt încântat să văd și mulți tineri care au decis să își încerce talentul tehnologic și antreprenorial prin construirea de start-up-uri inovatoare.

In ecuația progresului, eu cred că cea mai puternică forță este cea a ideilor transformate în realitate. De aceea astăzi, poate mai mult ca oricând, este nevoie ca liderii comunității de afaceri globale să devină un exemplu și, totodată, un punct de sprijin pentru tinerii antreprenori”, a mai spus președintele.

Șeful statului a recunoscut nevoia de multiplicare a eforturilor în domeniul infrastructurii digitale și a unui mediu de afaceri favorabil investițiilor în creativitate, inovare și tehnologie.

Iohannis a adăugat că sectorul digital este marea revelație a economiei românești, punctand că în ultimul deceniu, industria IT&C a ajuns la 6% din PIB într-un timp record, cu un capital uman de 140 de mii de profesioniști angajați în domeniu și o valoare actuală de circa 4,5 miliarde de euro a pieței autohtone de profil.

Ca o paranteză, șeful statului a povestit un moment ce a avut loc marți la Bruxelles.

“Ieri (marti – n.red.) am fost în Belgia, în Bruxelles, unde Romania participă la un mega-eveniment cultural, Europalia, și am avut ocazia să discut cu Majestatea Sa Regele Belgiei și cu câțiva miniștri din guvernul belgian. Le-am spus exact aceste lucruri. La noi, în mai puțin de un deceniu, IT&C a crescut de la practic 0 la 6% și m-au întrebat de două ori ‘La 6%?!’. Da. Deci, oamenii au fost extrem de impresionați de această performanță nemaipomenită a României. Și acest lucru vi se datorează”, a povestit președintele.

El a precizat că a fost și va rămâne un promotor al unei economii de piață autentice și “al unei guvernări responsabile”.

“De la an la an, initiațivele orientate spre digitalizare în economia și în societatea românească devin tot mai numeroase și mai consistente, iar această reușită vă aparține dumneavoastră, și tuturor celor din sector.

Sunt convins că aceste evoluții își vor intensifica presiunea pentru modernizarea României, iar statul trebuie să încurajeze și să susțină, prin cadrul legislativ, acest proces de modernizare”, a mai spus Iohannis.

Cele mai citite

CSM București a învins Dunărea Brăila și câștigă Cupa României

CSM București a câștigat Cupa României la handbal feminin, învingând HC Dunărea Brăila cu scorul de 32-27 (17-13), în finala desfășurată duminică în Sala...

Opoziția din Republica Moldova și-a ținut congresul la Moscova și a înființat alianța “Pobeda”

Mai multe formațiuni de opoziție din Republica Moldova și-au ținut un congres la Moscova și au înființat, cu acest prilej, o alianță numită "Pobeda". Acest...

Florinel Coman, după derby-ul cu Rapid: „Ar trebui să ne intereseze doar diferenţa față de locul doi. Vom sărbători la Sfântu Gheorghe”

La finalul derby-ului cu Rapid, încheiat la egalitate, scor 2-2, Florinel Coman a declarat că este mai puţin important că FCSB nu a reuşit...
Ultima oră
Pe aceeași temă