6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis spune de ce ar trebui să mai fie votat

Iohannis spune de ce ar trebui să mai fie votat

Iohannis a răspuns, între altele, că a reuşit în câteva rânduri să vină cu iniţiative bune, să construiască, aşa cum în câteva rânduri a reuşit să oprească prostii care erau pe cale să se întâmple şi că este realmente un preşedinte care vrea să dezvolte România.

”Nu e chiar lipsit de importanţă că sunt un politician proeuropean. Am reuşit să pun România pe harta europeană destul de sus. Acuma, unii încearcă să o tragă înapoi. Sunt un politician care este adeptul clar al valorilor euro-atlantice, al unei democraţii consolidate. Sunt pro-dezvoltare sustenabilă. Am dovedit în câteva rânduri în poziţii unde am fost că ştiu ce trebuie făcut, că ştiu cum trebuie făcut. Sunt un politician care ascultă ce are de spus alegătorul. Cred că am reuşit în câteva rânduri să vin cu iniţiative bune, să construiesc, cum în câteva rânduri am reuşit să opresc câteva prostii care erau pe cale să se întâmple şi cred că lumea a înţeles că sunt realmente un preşedinte care vrea să dezvolte România. Optimal ar fi fost ca în aceşti doi ani să fi existat şi un guvern care îşi doreşte cam aceleaşi lucruri pentru români. (…) Eu sunt dispus să continui. Este o luptă permanentă, este o luptă care trebuie dusă şi cu multă răbdare, şi cu multă speranţă”, a afirmat Klaus Iohannis.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă