13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăIohannis: „Virusul are o singură barieră: grija fiecăruia pentru propria persoană”

Iohannis: „Virusul are o singură barieră: grija fiecăruia pentru propria persoană”

„Astăzi, din păcate, am înregistrat noi cifre îngrijorătoare atât în ceea ce priveşte cazurile noi de infectare, cât mai ales numărul de decese şi persoane internate în secţiile de terapie intensivă. Vreau să transmit condoleanţe familiilor îndurerate de pierderea celor dragi! În contextul unor noi măsuri de relaxare adoptate de la 1 septembrie, precum reluarea activităţilor culturale şi redeschiderea restaurantelor, dar şi apropiata începere a anului şcolar, fac un nou apel: dragi români, continuaţi să fiţi responsabili! Virusul, în absenţa încă a unui vaccin, are o singură barieră, grija fiecăruia pentru propria persoană şi pentru cei din jur”, a afirmat şeful statului, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

El a reiterat importanţa măsurilor de prevenţie, precum purtatul măştii, păstrarea distanţei şi igiena mâinilor, adăugând că acestea sunt “singurele arme” în confruntarea cu noul coronavirus. „Guvernul, autorităţile statului au luat şi continuă să ia măsurile necesare. Sigur, nu este totul perfect şi pot fi recunoscute şi corectate acele erori. Însă fiecare dintre noi duce singur propria luptă cu pericolul infectării. În toate ţările lumii sistemele de sănătate au fost supuse unei presiuni extreme şi România nu a făcut o excepţie”, a spus Iohannis.

Pe de altă parte, preşedintele s-a arătat convins că se vor asigura măştile de protecţie necesare pentru începerea anului şcolar. „Înţeleg că s-a început livrarea acestor măşti şi este, evident, responsabilitatea firmei care a contractat să livreze aşa cum s-a angajat. În rest, sigur, sunt detalii pe care le pot explica cei care au încheiat contractul. (…) Cu siguranţă, se găsesc soluţii. Se vor găsi soluţii şi la guvern, se vor găsi şi în administraţiile locale şi înţeleg că deja multe administraţii au început să îşi procure astfel de măşti pentru a le pune la dispoziţia elevilor, respectiv a dascălilor”, a spus şeful statului.

Cele mai citite

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă