22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis: Voi convoca un referendum pe 26 mai

Iohannis: Voi convoca un referendum pe 26 mai

“Este cert. Voi convoca un referendum pentru data de 26 mai, fiindcă aşa nu se mai poate. PSD continuă asaltul la adresa justiţiei”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

“Golăneala PSD a depăşit orice limită. Nu e nici în spiritul Constituţiei, nu serveşte nici echilibrului democratic în stat ca Guvernul să apeleze la OUG”, a mai spus preşedintele.

Preşedintele a mai spus că, odată cu anunţul privind convocarea unui refrendum pe data de 26 mai, este ilegitimă emiterea unei noi ordonanţe de urgenţă în domeniu Justiţiei.

“Eludând astfel orice control de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei. Trebuie să punem punct acestei practici şi trebuie să o facem acum. Dilentatismul şi incompetenţa caracterizează modul în care guvernează PSD. Când se împleteşte cu intenţia de a legifera în favoarare infractorilor atunci avem imaginea unui dezastru pentru România. Adoptarea unei astfel de OUG ar intra în conflict cu Parlamentul, câtă vreme Codul penal se discută în Parlament. Pesediştii trebuie să oprească aceste atacuri asupra justiţiei, pesediştii trebuie să înţeleagă că justiţia nu este la bunul lor plac. Sunt lucruri pentru care oamenii au ieşit în stradă. E evident că PSD încearcă să ignore aceste lucruri, dar vă dau o veste. Nu o mai pot face. Justiţia e o chestiune de interes naţional. E dreptul meu să chem oamenii să îşi exprimă opinia cu privire la chestiuni de interes naţional. PSD încearcă să deturneze statul român făcând legi în propriul interes. E ilegitimă o OUG în această materie înainte ca voinţa cetăţenilor să fie exprimată la referendum”, a spus Klaus Iohannis.

“De ce vă este frică de referendum domnilor pesedişti? În loc să ameninţaţi că faceţi secţii separate pentru alegeri şi pentru votul la referendum. Încetaţi şi întoarceţi-vă către români”, a mai spus preşedintele.

“De ce, în loc să încurajați oamenii să meargă la vot, amenințați că faceți secții separate de vot pentru europarlamentare și pentru referendum? Încetați să guvernați doar în propriul vostru interes politic și întoarceți-vă către români!”, a scris Iohannis și pe pagina sa de Facebook.

Cele mai citite

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă