9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăIordache spune ce vrea PSD de la Tudorel Toader

Iordache spune ce vrea PSD de la Tudorel Toader

“Au fost nişte sfaturi şi nişte dorinţe pe care eu le aştept de la Ministerul Justiţiei. Atâta timp cât avem nişte decizii care au cel puţin doi ani de zile, mă refer la deciziile Curţii Constituţionale, nişte oameni care suferă gratuit şi degeaba pentru că nu reuşim să modificăm legislaţia, eu îmi doream de la domnul ministru să ne precizeze foarte clar dacă acele decizii ale Curţii Constituţionale trebuie puse de îndată în practică, pentru că, iată, sunt cel puţin doi ani de zile, dacă acele decizii ale Curţii care vizează fie completele de 5, fie protocoalele, fie deciziile care vizează Codul penal sau Codul de procedură penală, pe care noi ne-am asumat că le vom adopta, în cel mai scurt timp, dumnealui doreşte să le punem în practică sau nu doreşte să le punem în practică”, a afirmat Iordache, la Parlament.

El a explicat că sunt cel puţin trei tipuri de articole – unele care au fost declarate constituţionale, altele care au probleme de constituţionalitate şi pe care Comisia specială le va pune în concordanţă cu decizia Curţii şi articolele declarate neconstituţionale.

“Dorinţa şi aşteptarea noastră de la domnul ministru al Justiţiei era ca acele articole declarate constituţionale să fie adoptate prin ordonanţă, cele care au probleme de constituţionalitate le modificăm în concordanţă cu deciziile Curţii, cele care au fost declarate neconstituţionale le eliminăm. (…) Luni va fi o discuţie în coaliţie. Haideţi să vedem ce se întâmplă acolo. Nu mă hazardez eu să mă pronunţ. (…) Să vedem ce decizie se ia în coaliţie. Noi suntem pregătiţi, pe deciziile Curţii avem deja propuneri pentru modificarea acelor articole cu probleme, dar ca să fim eficienţi eu aşteptam de la ministrul Justiţiei să ne dea o dată limită prin care sau la care va adopta prin ordonanţă acele articole constituţionale, nu îi cerem altceva. Celelalte cu probleme, în care trebuie dezbatere, în care trebuie să le punem în concordanţă cu deciziile Curţii, le facem în Parlament”, a precizat Iordache.

Întrebat dacă i s-a cerut ministrului Justiţiei să facă un pas înapoi, Iordache a spus: “Discutăm, nu i-a cerut nimeni un pas înapoi”.

“Oamenii aşteaptă de la noi să fim mult mai tranşanţi şi să ne ţinem de cuvânt. Aşteptăm de la ministrul Justiţiei şi de la ceilalţi miniştri ca atunci când există o decizie din decembrie (a CExN al PSD – n.r.) să fie pusă în practică. (…) Atât cât avem nişte decizii ale Curţii, cât aşteptăm? (…) Chiar şi cei care mă critică de la Ana Pauker, cum să aştept eu nişte decizii la care oamenii se uită la noi cu încredere, cei care ne-au votat, cei care ies şi fac mitinguri nu o să ne voteze niciodată, dar cei care ne-au votat şi au încredere în noi, nu trebuie să le punem odată în practică?”, a susţinut Iordache.

De asemenea, întrebat referitor la faptul că ministrul Justiţiei a afirmat că proiectele sunt deja scrise şi trebuie o decizie politică, Iordache a replicat: “Să le văd şi eu scrise şi să ajungă la noi, altfel nu pot discuta pe nişte promisiuni şi pe nişte cifre lansate”. Iordache a adăugat, însă, că “sincer” nu îl crede pe ministru.

El a mai spus că va fi o discuţie cu mai multe persoane pentru a nu mai arunca “vina unul pe altul”.

“Aşteptăm să fie o discuţie în cel puţin patru – cinci ca să nu mai aruncăm vina unul pe altul. Deci deciziile sunt ale Guvernului şi nu mai putem arunca că un ministru spune, că premierul nu face şi aşa mai departe. E o decizie care cred că trebuie tranşată odată să ştim: nu le face, foarte bine le facem în Parlament, dar să nu aşteptăm. Cum aşteptaţi dumneavoastră, aşteaptă mii de români să facem dreptate”, a adăugat deputatul PSD. 

Cele mai citite

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...
Ultima oră
Pe aceeași temă