13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis, NIMICIT de Deutsche Welle, din cauză că REFUZĂ dezbateri

Klaus Iohannis, NIMICIT de Deutsche Welle, din cauză că REFUZĂ dezbateri

După ce a fost criticat dur de Der Spiegel, Iohannis e acum criticat și de Deutsche Welle, care punctează refuzul șefului statului de a sta față în față cu competitorii săi.

 
“În realitate, ar fi trebuit să atârne greu multiplele lui nefăcute din ultimii trei ani. De pildă dispreţul lui manifestat faţă de democraţie prin refuzul de a-şi confrunta contracandidaţii în dezbateri publice. De pildă modul josnic în care a validat demiterea unei nevinovate ce binemeritase din partea naţiunii, ca Laura Kövesi, doar ca să-şi salveze propriul fotoliu. Ori, de pildă, mai grav, repetatele şanse nejustificate acordate de Iohannis partidului-stat, ca vârf de lance al unei cleptocraţii pesediste dezlănţuite în contra statului de drept şi a instituţiilor sale, între care şi preşedinţia. Pe care PSD a anemiat-o, cu complicitatea CCR şi a noncombatului prezidenţial în aşa un hal, încât nu e clar pentru ce mai e nevoie ca preşedintele să fie ales direct de popor, spre a se bucura de maximă legitimitate.

Chiar şi numai din acest motiv succesul lui Iohannis e părelnic. Iar probabilul său triumf, în scrutinul de balotaj, va fi o victorie problematică a unui rău ce-i drept net mai mic, într-o istorie plină ochi de rele mari, care, graţie nemeritatei guri de aer date agramatei agresive şi iresponsabile din fruntea răului maxim, PSD, vor continua să-i bântuie pe români. Care nu s-au priceput mai bine” , scrie Deutsche Welle, citat de stiripesurse.

 

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...
Ultima oră
Pe aceeași temă