13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăLaszlo Tokes, la Băile Tușnad: „România este pe o linie antimaghiară”

Laszlo Tokes, la Băile Tușnad: „România este pe o linie antimaghiară”

Europarlamentarul Laszlo Tokes, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară “Tusvanyos” de la Băile Tuşnad, că este „regretabil” faptul că Uniunea Europeană se concentrează pe „drepturile umane ale musulmanilor” care intră în Europa şi nu se ocupă aproape deloc de minorităţile autohtone, informează Agerpres.

El a afirmat că situaţia maghiarilor din România nu este rezolvată nici acum, după “100 de ani de la alipirea Transilvaniei la România”.

„După Trianon, după dictatura comunistă-naţionalistă şi după redobândirea sau recâştigarea, mai degrabă, a puterii de către forţele postcomuniste, oare ne mai putem permite să fim relaxaţi, să fim oportunişti, să căutam tot felul de echilibre, de pseudoechilibre şi să spunem că avem nevoie de paşi mici pentru că doar aşa putem înainta? Oare ne putem mulţumi cu aşa ceva după toţi aceşti ani? După toate aceste decenii pe care le-am trăit în durere şi cu foarte, foarte multă patimă, oare în acest context ne mai putem permite acest lucru? (…) După discursul antimaghiar al societăţii româneşti nu ne mai îndoim că se doreşte asimilarea, distrugerea, anihilarea noastră conform tradiţiei post-Trianon. Cu sau fără Europa, (…) această ideologie ceauşistă a rămas valabilă. (…) După intrarea în Uniunea Europeană, (…) ne aşteptam la o îmbunătăţire radicală a destinului nostru, dar Uniunea Europeană se concentrează pe drepturile umane ale musulmanilor care pătrund în număr mare în Europa. (…) România este pe o linie antimaghiară, (…) de aceea, cum spunea Viktor Orban trebuie să ne asumăm imposibilul, ca printr-o luptă intensă şi cu înţelepciune politică să obţinem o schimbare a politicii minorităţilor naţionale atât în Bazinul Carpatic, cât şi în Transilvania şi în Europa”, a spus Tokes Laszlo, conform traducerii oficiale asigurate de organizatori.

În opinia acestuia, Centenarul Marii Uniri reprezintă un bun prilej pentru rezolvarea problemei maghiarilor din România şi pentru reconcilierea româno-maghiară.

La închiderea celei de-a 29-a ediţii a Universităţii de Vară “Tusvanyos” de la Băile Tuşnad, organizată de Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria şi Consiliul Tineretului Maghiar din România, a fost prezent, ca şi în anii precedenţi, premierul Ungariei, Viktor Orban.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă