7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăLeahu, ales de Comisia Europeană noul expert național în DG JUST

Leahu, ales de Comisia Europeană noul expert național în DG JUST

Perioada inițială de detașare este de doi ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia pentru încă patru ani, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene nr. C(2008)6866 din 12.11.2008, precizează Autoritatea Electorală Permanentă, într-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Potrivit normelor privind experții naționali detașați pe lângă serviciile Comisiei Europene (CE), aceștia permit Comisiei să beneficieze de gradul lor înalt de experiență și cunoștințe profesionale și își îndeplinesc atribuțiile exclusiv în interesul Comisiei în vederea favorizării schimbului de experiență și de cunoștințe profesionale în domeniul politicilor europene.

“Acest demers reprezintă a doua detașare a unui expert național din cadrul AEP pe lângă un organism de referință din Europa de la preluarea mandatului de președinte de către domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, oficialul manifestând, în permanență, deschiderea și cooperarea Autorității cu organizațiile care fac parte din aparatul de lucru al Uniunii Europene (UE), precum și cu cele atașate organismelor UE, în vederea dezvoltării și consolidării mecanismelor democratice din domeniul electoral”, se mai menționează în comunicat.

Președintele AEP afirmă că va susține cu fiecare prilej performanța, integritatea, imparțialitatea, loialitatea și profesionalismul în relația cu instituțiile și organismele care respectă și reflectă valorile românești și europene. 

“Detașarea unui expert național din cadrul AEP pe lângă Comisia Europeană contribuie în mod semnificativ la creșterea profilului internațional și aduce plusvaloare României, și, implicit, Autorității Electorale Permanente. Am convingerea că activitatea expertului național al AEP în cadrul DG JUST va demonstra nivelul superior de profesionalism și de specializare în domeniul legislației electorale”, a adăugat președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică.

Cele mai citite

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă