7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăLia Olguţa Vasilescu: Am luat în calcul că este posibil să fie...

Lia Olguţa Vasilescu: Am luat în calcul că este posibil să fie respinsă numirea mea

”Eram foarte calificată pentru acest minister din punct de vedere al managementului pentru că, la Craiova, când eram primar, oraşul a fost pe primul loc la absorbţia fondurilor europene şi ştiu că Ministerul Transporturilor are o problemă de această natură. De asemenea, ca ministru cred că mi-am dovedit eficienţa. Am luat în calcul că este posibil să fie respinsă numirea mea, am analizat această chestiune la partid, mi-am asumat. Nu a fost niciun fel de situaţie neaşteptată pentru noi pentru că ştiam că preşedintele este un om ranchiunos, în primul rând, şi că nu-mi va ierta declaraţiile pe care le-am făcut cu privire la domnia sa”, a declarat, miercuri, Lia Olguţa Vasilescu.

Potrivit acesteia, au existat colegi de partid care au susţinut că ar fi trebuit propusă pentru Minusterul Dezvoltării încă de la început, dar afirmă că propunerea sa în funcţia de ministru pentru acest portofoliu va fi votată în Comitetul Executiv de miercuri după-amiază.

”Eu, dacă mă uit la toată cariera mea politică de până acum, cred că am lăsat ceva în urmă. Nu pot spune, din păcate, acelaşi lucru despre preşedintele României Klaus Iohannis pentru că, eu cel puţin nu-mi amintesc nimic notabl din mandatul de preşedinte al domnului Iohannis”, a mai spus Vasilescu.

Aceasta a afirmat că ”este un joc politic de care preşedintele profită”.

”Nu regret nimic, a fost o decizie asumată pe care am avut-o că este posibil să plec de la Ministerul Muncii. Pe Ministerul Muncii sunt deja aplicate toate măsurile”, a mai adăugat Vasilescu.

Prin decretele semnate, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis au fost revocaţi din funcţia de membru al Guvernului României: Lia-Olguţa Vasilescu – ministrul muncii şi justiţiei sociale; Dănuţ Andruşcă – ministrul economiei; George Vladimir Ivaşcu – ministrul culturii şi identităţii naţionale; Petru Bogdan Cojocaru – ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale; Ioana Bran – ministrul tineretului şi sportului.

De asemenea, şeful statului a luat act de demisia lui Mihai-Viorel Fifor, ministrul apărării naţionale şi a constatat încetarea funcţiei de membru al Guvernului.

Tot prin decrete semnate de preşedinte au fost numiţi în funcţia de membru al Guvernului României următorii: Gabriel-Beniamin Leş – ministrul apărării naţionale; Marius-Constantin Budăi – ministrul muncii şi justiţiei sociale; Niculae Bădălău – ministrul economiei; Valer-Daniel Breaz – ministrul culturii şi identităţii naţionale; Alexandru Petrescu – ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale; Constantin-Bogdan Matei – ministrul tineretului şi sportului.

În cazul Olguţei Vasilescu nu a fost semnat decretul de numire la Ministerul Transporturilor. Din lista celor numiţi a lipsit, de asemenea, Ilan Laufer, propus la Ministerul Dezvoltării.

Cele mai citite

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...
Ultima oră
Pe aceeași temă