10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăLiberalii declanșează alegerile interne. Congresul, pe 25 septembrie

Liberalii declanșează alegerile interne. Congresul, pe 25 septembrie

„Data propusă pentru congres este 25 septembrie. Numărul total de delegaţi va fi de 5.000. Am stabilit calendarul de alegeri. Congresul PNL nu înseamnă doar alegerea conducerii naţionale, înseamnă alegerea conducerii la toate nivelurile. Ca şi calendar propus: în perioada 1-15 iunie vor avea loc adunările generale ale organizaţiilor locale, care vor alege conducerile PNL la nivel local. În perioada 1 iulie – 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri, conferinţe la care se vor alege conducerile judeţene ale PNL. Între data de 10 august, termenul prevăzut pentru finalizarea alegerilor la nivel judeţean, şi data de 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statului, pentru campania pentru congres”, a precizat Orban.

El a spus că a fost luată şi decizia privind componenţa comisiei de organizare a congresului, menţionând că aceasta va fi formată din câte un membru PNL din cele 8 regiuni.

Orban a adăugat că procedura de convocare a congresului va fi finalizată în şedinţa Consiliului Naţional, care va avea loc duminică, în aer liber. De altfel, și congresul ar putea avea loc în aer liber, în funcție de condițiile epidemiologice.

Orban a mai spus că şi-ar dori ca Florin Cîţu să fie în echipa sa, însă a arătat că decizia de candida la şefia partidului aparţine fiecărui membru al PNL.

El a fost întrebat cu privire la o posibilă candidatură a premierului Florin Cîţu la şefia PNL.

„Nu vă dau răspunsul la ipoteze. Deocamdată, eu mi-am anunţat candidatura şi eu prezint PNL, membrilor PNL, proiectul pe care îl am pentru PNL şi pentru România. (…) Nu pot să decid eu în locul premierului Florin Cîţu. Este o decizie care îi aparţine. Eu îl doresc pe Florin Cîţu, aşa cum a fost, în echipa mea. A fost în echipa mea. Gândiţi-vă că practic a fost ales senator în 2016, a fost ales vicepreşedinte economic în echipa mea de conducere la congresul din 2017, l-am susţinut pentru funcţia de lider de grup la Senat, ulterior ministrul Finanţelor şi după alegeri pe poziţia de premier. Între mine şi Florin Cîţu este o relaţie de colaborare, de parteneriat, comunicăm, luăm decizii împreună şi normal că mi-aş dori să fie în echipa mea, dar până la urmă decizia aparţine fiecărui membru al partidului privitor la candidatură”, a spus Orban.

Ludovic Orban a afirmat şi că din punctul său de vedere trebuie menţinută actuala structură de conducere a PNL şi a subliniat că nu doreşte diminuarea funcţiilor de prim-vicepreşedinţi. 

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Rareș Hopincă: Decizia PSD – PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei este “raţională” şi “matură”

Decizia PSD - PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, este "raţională" şi "matură", a declarat, marţi, Rareş...
Ultima oră
Pe aceeași temă