20.3 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăPoliticăLista Neagră din România răsună în Parlamentul European: S-a solicitat o anchetă

Lista Neagră din România răsună în Parlamentul European: S-a solicitat o anchetă

Europarlamentarul Maria Grapini a solicitat ca acest subiect să fie discutat în Comisa LIBE din PE, iar dacă se constată o implicare a Comisiei Europene în treburile interne ale României, va exista o dezbatere amplă în plenul Parlamentului European.

”Procedura noastră pe regulament impune să ne adresăm și apoi să solicităm punerea pe ordinea de zi a subiectului de dezbatere (…) Am solicitat la Comisia LIBE să se verifice dacă a existat o imixtiune în

Am solicitat o dezbatere în regim de urgență și sper ca domnul Moraes, care cunoaște foarte bine situația din România, să dea curs acestei solicitări”, a spus Maria Grapini, în emisiunea ”Esențial”, de la Antena 3.

Grapini susține că România ar putea chiar să ceară despăgubiri din partea Comisiei Europene, pentru ceea ce s-a întâmplat în cazul verificărilor MCV.

”Dacă se constatată că această instituție numită Comisia Europeană a avut o astfel de intervenție flagrantă în justiția din România, atunci țara noastră poate solicita inclusiv despăgubiri. Comisia Europeană este un fel de Guvern la nivel european, nu este o instituție aleasă și nu are dreptul de a se implica brutal în treburile interne ale unui stat membru”, a mai spus Grapini.

Cele mai citite

Un adolescent israelian dispărut a fost găsit mort în Cisiordania

Armata și poliția israeliană au declarat că trupul unui adolescent israelian dispărut, care a fost probabil ucis într-un atac palestinian, a fost găsit sâmbătă...

Germania va furniza Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot suplimentar

Germania va furniza Kievului un sistem de apărare antiaeriană Patriot suplimentar pentru a se apăra împotriva "intensificării atacurilor aeriene ruse împotriva Ucrainei", a anunţat...

Schimbări majore la WhatsApp! Categoria de vârstă pentru utilizarea aplicației, modificată

Gigantul social media a redus vârsta minimă necesară pentru a utiliza WhatsApp în Europa de la 16 ani la 13 ani, ceea ce a...
Ultima oră
Pe aceeași temă