“Considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM se impunea a fi admisă, iar Curtea trebuia să constate neconstituţionalitatea legii, în ansamblul său – prin raportare la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea principiului autonomiei parlamentare şi a principiului bicameralismului – precum şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 34, pct. 43, pct. 48, pct. 55, pct. 56, pct. 57, pct. 58, pct. 59, pct. 68, pct. 71 şi pct. 84 din lege, în special”, se precizează în opinia separată.
Una dintre modificările pentru care Livia Stanciu apreciază că se impunea admiterea excepţiei de neconstituţionalitate este cea referitoare la etapa verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară.
“Art. 45, în forma modificată prin art. I pct. 37 din legea examinată, se referă la etapa verificărilor prealabile efectuate de inspectorii judiciari (…), termenul general prevăzut pentru finalizarea verificărilor fiind de cel mult 45 de zile de la data sesizării (…). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură. Art. 46, în forma modificată prin art. I pct. 42, se referă la cercetarea disciplinară care se efectuează în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia şi care se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură. În acest caz, textul nu precizează cine poate dispune prelungirea termenului. Constatăm, în urma lecturării acestor texte, încă o dată, o contradicţie flagrantă cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul exigenţelor de calitate a legii şi a regulilor de redactare a normelor legislative”, se mai menţionează în opinia separată.
Plenul CCR a adoptat pe 13 februarie, cu unanimitate de voturi, obiecţiile de neconstituţionalitate privind mai multe articole din legea de modificare a Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, în timp ce pentru respingerea celorlalte obiecţii s-a înregistrat majoritate de voturi.
Potrivit CCR, au fost admise obiecţiile de neconstituţionalitate formulate şi s-a constatat că dispoziţiile art. I pct. 5, pct.15 (cu referire la sintagma “comisiile parlamentare de control al serviciilor de informaţii”), pct. 19, pct. 20 şi pct. 62 din legea vizată sunt neconstituţionale. Pe de altă parte a fost respinsă, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. I pct. 34, iar obiecţiile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. I pct. 4, pct. 7 şi pct. 48, precum şi la legea în ansamblul său au fost respinse ca neîntemeiate.
În motivarea soluţiei de admitere, CCR a reţinut că prevederile art. I pct. 5, cu referire la art. 7 alin. (51) din Legea 317/2004, conţin paralelisme legislative, aceeaşi soluţie juridică fiind reglementată şi la art. I pct. 4, cu referire la art. 7 alin.(5) teza întâi din lege, ceea ce contravine dispoziţiilor din Constituţie cu privire la principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii.
“Prevederile art. I pct. 15, cu privire la sintagma ‘comisiile parlamentare de control al serviciilor de informaţii’ cuprinsă la art. 18 alin. (2) lit.b) din lege, sunt neconstituţionale (…) prin raportare la dispoziţiile art.1 alin. (4) din Constituţie, referitoare la principiul separării şi echilibrului puterilor în stat. Prevederile art. I pct. 19 şi 20, cu referire la art. 24 alin. (1) şi (2), şi, respectiv, la art. 24 alin. (21)-(23) din Legea nr.317/2004, sunt contrare dispoziţiilor art.133 alin.(3) din Legea fundamentală, potrivit cărora preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales dintre magistraţii judecători şi procurori, membri aleşi ai Consiliului. Dispoziţiile art. I pct. 62, cu referire la art. 55 alin. (10) şi (11) din Legea nr. 317/2004 şi care reglementează procedura revocării preşedintelui sau vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, contravin, pentru identitate de raţiune, aceloraşi norme fundamentale anterior menţionate, referitoare la alegerea conducerii Consiliului”, precizează CCR.
CCR mai arată că, în ceea ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. I pct. 34 din legea examinată, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, obiecţia fiind, sub acest aspect, nemotivată. De asemenea, Curtea a apreciat ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate intrinsecă privind dispoziţiile art. I pct. 4, pct. 7 şi pct.48 din legea supusă controlului de constituţionalitate, precum şi pe cele privind neconstituţionalitatea extrinsecă a legii, în ansamblul său.
