9 C
București
luni, 18 martie 2024
AcasăPoliticăLiviu Dragnea modifică programul ,,Prima casă"

Liviu Dragnea modifică programul ,,Prima casă”

,,Extindem Prima casă şi numim programul O familie – o casă. Condiţiile la Prima casă au fost bune iniţial, dar au devenit mult prea restrictive şi toţi sunt nemulţumiţi. În primul rând dăm o valoare mai mare, 570.000 de lei, adică să poată să îşi cumpere o casă, nu o bojdeucă, mărim plafoanele, pentru că dacă aveai peste 3.000 de lei venituri nu te mai calificai, intrai într-un cerc vicios, adică foarte puţini mai aveau acces şi la case foarte mici. Dobânda este fixă, în lei. Eu sunt sigur că se vor găsi bănci care vor susţine asta”, a declarat liderul PSD, citat de Agerpres.

Valoarea garantată a programului va fi de 570.000 de lei.

Potrivit acestuia, un alt program care este finalizat si care va intra în vigoare este ,,În fiecare comună câte o ambulanţă’’.

,,Este vorba despre programul În fiecare comună câte o ambulanţă. 200.000 de euro grant, bani nerambursabili, daţi la medicii de familie, cu ăştia îşi cumpără ambulanţa, cu ăştia plătesc pentru patru ani carburantul, salariul. Vorbim de 2.700 şi ceva de comune, dacă nu greşesc. Vor intra pe plăţi la Casa de sănătate. Eu sunt născut la ţară, crescut la ţară. O ambulanţă în fiecare comună din România este minune. Ei vor avea contract cu Casa, care medici de familie vor dori, dar în fiecare comună va fi câte o ambulanţă cu doi angajaţi, cu bani pentru carburanţi”, a spus Dragnea.

Cele mai citite

Astrele conspiră pentru rămânerea lui Nicușor Dan / Șansa plutește-n aer, dar lipsește un Dudu Georgescu

Se pare că toate astrele conspiră pentru rămânerea lui Nicușor Dan în fotoliul de primar general. Altfel nu se explică bătălia oarbă pentru căutarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă