13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăLiviu Dragnea salută decizia Senatului în privința definirii familiei în Constituție

Liviu Dragnea salută decizia Senatului în privința definirii familiei în Constituție

Liderul social-democrat reafirmă, în acelaşi context, că referendumul de revizuire a Constituţiei va avea loc pe 7 octombrie.

„Salut decizia Parlamentului referitoare la revizuirea Constituţiei privind definirea familiei. Referendumul va avea loc pe 7 octombrie şi va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale ale societăţii româneşti. Am susţinut organizarea acestui referendum şi voi participa cu siguranţă la scrutin. Este cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinţei poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită. Nu va fi un vot pentru sau împotriva cuiva, pentru sau împotriva unor categorii de persoane. Va fi un vot despre cum ne dorim să arate societatea în care trăim. Eu voi vota fără ezitare pentru familie, în sensul ei tradiţional, pentru că, în opinia mea, valorile tradiţionale reprezintă rădăcinile unei naţiuni”, a precizat, marţi, Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook.

Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată, marţi, prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori „pentru” şi 13 „contra” (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Cele mai citite

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă