8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban: Depunem sigur moțiunea de cenzură înainte de Revelion

Ludovic Orban: Depunem sigur moțiunea de cenzură înainte de Revelion

“Suntem în negocieri asidue. Toată lumea trebuie să ştie că pentru reuşita moţiunii este necesar ca în plus să o voteze 67 de parlamentari. Încă nu am ajuns la acest număr, purtăm negocieri. Cu certitudine vom depune moţiunea în actuala sesiune parlamentară, cel mai probabil vom stabili cum merg negocierile după data de 1 decembrie”, a declarat liderul PNL, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi.

Potrivit acestuia, negocierile pentru moţiunea de cenzură se desfăşoară “în funcţie de evoluţiile din PSD”, fără a mai da însă alte detalii, transmite Agerpres.

“Ducem negocierile şi în funcţie de toate evoluţiile din PSD. Acum nu pot spune ce pun pe masă în negocierile cu PSD. Fiţi convinşi că avem soluţii. Este vorba de acţiune şi de votul efectiv. Dacă aleşii PSD nu au curajul să voteze înseamnă că-s nişte slugi”, a susţinut Orban.

El a adăugat că moţiunea de cenzură depinde şi de parlamentarii UDMR şi ALDE.

“Nădăjduim că de data asta UDMR va ţine cont de voinţa populaţiei maghiare. Aşteptăm să acţioneze în consecinţă. Aceleaşi aşteptări le avem şi de la ALDE, chiar dacă aşteptările de la domnul Tăriceanu sunt foarte mici. Din păcate, de câţiva ani Tăriceanu este pe post de Guţă Tătărăscu şi este mai zelos în susţinerea ticăloşiilor inţiate de Dragnea decât mulţi pesedişti”, a susţinut Orban.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă