15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban, despre inițiativa CNCD care îi vizează pe Iohannis și Kovesi:...

Ludovic Orban, despre inițiativa CNCD care îi vizează pe Iohannis și Kovesi: Nu au nicio justificare

“Referitor la termenul de ‘inculpaţi’, ăsta este termenul pe care îl are o persoană care este trimisă în judecată. În ceea ce priveşte ‘penal’, conceptul în sine, care are probleme cu legea sau care a încălcat legea. Nu mi se pare că e o formă de discriminare folosirea acestor apelative”, a spus Ludovic Orban, la RFI.

El a afirmat că în aceste situaţii sesizările nu au niciun fel de justificare, în schimb în cazul premierului Viorica Dăncilă era vorba de o discriminare faţă de categoria persoanelor care suferă de autism.

“E vorba de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării. În ce sens se operează o discriminare prin folosirea acestor termeni? Dacă în cazul primului-ministru PSD, Viorica Vasilica Dăncilă, chiar era o discriminare faţă de o categorie, persoanele care suferă de autism, prin folosirea cu conotaţii peiorative a termenului de autist, în aceste două cazuri chiar nu au absolut niciun fel de justificare sesizările”, a adăugat Orban.

CNCD a stabilit ca 26 martie să fie termenul de audiere în cazul sesizării care îi vizează pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. Sesizarea a fost făcută de site-ul luju.ro (Lumea Justiţiei) şi vizează folosirea termenului “penali” de către preşedintele Klaus Iohannis şi a celui de “inculpaţi” de către procurorul-şef al DNA.

În petiţie se face referire la conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni din 15 februarie, în care Iohannis a afirmat, printre altele, că “nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA”, precum şi la conferinţa de presă de la sediul DNA din 14 februarie, în care Laura Codruţa Kovesi a vorbit, printre altele, despre “inculpaţi care fac acuzaţii nereale” şi despre “un festival disperat al inculpaţilor”, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Parchetul European face percheziții la Botoșani într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei...

Josep Borrell insistă pentru ca țările UE să ajute Ucraina cu sisteme antirachetă

Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a...

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă