10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban s-a întâlnit cu liderii blocului ACUM, la Chişinău

Ludovic Orban s-a întâlnit cu liderii blocului ACUM, la Chişinău

„Am ales această zi simbolică, ziua în care sărbătorim Limba Română, să fie ziua revederii noastre. Ne-am revăzut într-un moment important, într-un moment în care partenerii noştri din Blocul ACUM se găsesc la guvernare, într-un proces amplu de democratizare a Republicii Moldova, într-un proces amplu de reluare a parcursului european şi într-un proces amplu de reformare a statului, astfel încât instituţiile statului să redevină instrumente prin care este servit interesul general al cetăţenilor”, a declarat Ludovic Orban.

El a spus că se bucură că s-a întâlnit cu Andrei Năstase, „primarul ales al Chişinăului”, care este din punctul de vedere al PNL este „adevăratul primar al Chişinăului”.

 

„Am discutat şi de perspectiva viitoarelor alegeri, atât alegerile locale, care urmează să aibă loc în Republica Moldova, de asemenea, alegerile prezidenţiale, care se vor desfăşura în România şi de asemenea, am făcut o analiză a posibilităţilor de adâncire a cooperării, deocamdată la nivelul administraţiei locale şi am luat act de solicitarea expresă a partenerilor noştri, ca toţi primarii noştri, toţi primarii Partidului Naţional Liberal, care sunt oameni gospodari, oameni întreprinzători, să intensifice procesul de înfrăţire cu administraţiile locale din Republica Moldova şi nu numai să semneze acte de înfrăţire, ci şi să sprijine proiecte concrete de dezvoltare a comunităţilor locale din Republica Moldova”, a mai declarat Ludovic Orban.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...
Ultima oră
Pe aceeași temă