13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăMajoritatea parlamentarilor PSD susţin eliminarea sau diminuarea pensiilor speciale

Majoritatea parlamentarilor PSD susţin eliminarea sau diminuarea pensiilor speciale

“A fost un subiect dezbătut; este foarte importat ca subiectele importante din societate să fie dezbătute şi în grupurile parlamentare şi în comisii şi în plen. A fost o discuţie extrem de utilă, este un început, urmează mâine în comisii să se facă din nou dezbateri şi în cel mai scurt timp vom avea şi un punct de vedere coerent cu privire la acest subiect. Îndrăznesc să spun că majoritatea colegilor din grupurile reunite ale PSD s-au exprimat pentru eliminarea acestor pensii speciale”, a afirmat Simonis, după şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PSD.

El a spus că PSD a decontat politic subiectul pensiilor speciale.

“În societate când spui pensii speciale te referi la pensiile parlamentarilor. În realitate, ştiţi foarte bine, că doar unu la sută din bugetul pensiilor speciale este alocat pentru parlamentari, restul de 99% sunt cu totul şi cu totul alte categorii cu pensii mult mai mari şi mult mai multe. Prin urmare, e adevărat că noi am decontat (politic – n.r.) întreg bugetul alocat pensiilor speciale, ca şi cum ar fi pentru parlamentari, ceea ce nu este corect, ştiţi foarte bine. Dar o discuţie foarte serioasă despre eliminare, impozitare, diminuare sau cum s-ar numi această măsură trebuie făcută. S-a început săptămâna trecută în comisii şi astăzi la grupuri şi nu pot să nu spun că mă bucură faptul că majoritatea colegilor susţin eliminarea sau diminuarea pensiilor speciale”, a adăugat Simonis.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă