12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăMeleșcanu: ,,Nu mi-a cerut nimeni să plec de la ALDE"

Meleșcanu: ,,Nu mi-a cerut nimeni să plec de la ALDE”

,,Am înţeles că astăzi, în acest moment, în cadrul grupului senatorial PSD s-a adoptat decizia de a-mi susţine candidatura. (…) Mă voi baza pe voturile celor care cred că e nevoie la conducerea Senatului de un om cu experienţă, echilibrat, pentru că în această perioadă Parlamentul va avea un rol cheie de jucat în politică”, a declarat Meleşcanu, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres. 

Întrebat dacă social-democraţii i-au cerut să se înscrie în partid, acesta a răspuns: “Nu, niciodată nu mi-a cerut nimeni să plec de la ALDE”.

,,Este vorba de faptul că poziţia pe care am avut-o, în mod normal, trebuia să se perpetueze, de preşedinte al Senatului, şi această poziţie de preşedinte este o garanţie a faptului că ALDE nu va fi supus unor presiuni de un fel sau altul, ci dimpotrivă, va oferi şi colegilor mei o perspectivă pentru viitor, pentru a ne dezvolta partidul în continuare”, a mai spus Meleșcanu. 

Potrivit fostului ministru de externe, faptul că el va fi susţinut de social-democrați la şefia Senatului nu are legătură cu felul în care se poziţionează ALDE faţă de moţiunea de cenzură.

“Una este chestiunea guvernamentală, una este Parlamentul, ele nu se amestecă. Se va stabili în cadrul partidului poziţia pe care o vom avea faţă de moţiunea de cenzură. Eu voi fi echilibrat şi echidistant”, a mai spus el.

 

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă