6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăMeleşcanu: Nu sprijin desecretizarea memorandumului privind mutarea ambasadei de la Tel Aviv...

Meleşcanu: Nu sprijin desecretizarea memorandumului privind mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ieuralim

Meleșcanu a precizat însă că decizia în această privinţă îi aparţine prim-ministrului. “A fost o idee. Eu, personal, nu sprijin iniţiativa (de a desecretiza memorandumul – n.r.), dar, sigur, e o hotărâre pe care o va lua Guvernul, doamna prim-ministru”, a spus Meleşcanu, întrebat dacă în Guvern s-a discutat despre desecretizarea memorandumului.

El a mai spus că i-a prezentat lui Liviu Dragnea stadiul în care se află procesul de mutare a ambasadei şi că discută cu toate ministerele pentru a vedea avantajele şi dezavantajele. “I-am prezentat stadiul în care ne aflăm şi faptul că ne concentrăm acum pe chestiunile economice cu toate ministerele, de la Economie la Argicultură, să vedem care sunt avantajele şi dezavantajele”, a mai explicat el.

De asemenea, ministrul de Externe a spus că a cerut de la toate ministerele poziţii cu privire la mutarea ambasadei, astfel că se fac analize pe acest subiect. “Noi am cerut de la toţi, în primul rând, poziţii scrise pe această temă, toate ministerele. Am abordat problemele de securitate, acum lucrăm în MAE la problemele juridice pe care le implică o asemenea decizie şi am solicitat de la ministerele cu activităţi economice o evaluare şi din partea lor, după care ne vom întâlni şi vom face materialul ca atare”, a mai susţinut Teodor Meleşcanu.

Acesta a afirmat că a invitat şi Administraţia Prezidenţială la discuţii, care a refuzat, pe motiv că îşi va expune punctul de vedere după finalizarea analizei din cadrul Guvernului. “Am invitat Administraţia Prezidenţială să paricipe la aceste întâlniri pe care le facem cu ministerele, dar răspunsul a fost că, după ce se face analiza respectivă, atunci să expună un punct de vedere. După ce se va termina evaluarea, o vom trimite preşeintelui României, Parlamentului şi primului ministru, pentru a putea lua o decizie comună”, a conchis Meleşcanu.

Memorandumul adoptat de Guvern în luna aprilie privind mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim ar putea deveni public, propunerea în acest sens fiind discutată în Biroul Permanent Naţional al PSD. „Am discutat, într-adevăr, în Biroul Naţional Permanent. Domnul preşedinte Dragnea a pus această problemă s-o studiem. Şi, dacă se poate face, cred că ar fi bine să ştie tot poporul ce discutăm în Guvern, că nu e nicio problemă, n-avem secrete. Vorbim de România, nu de persoane sau de grupuri politice”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu pentru Digi24.

Întrebat dacă acest lucru s-ar putea face în şedinţa de Guvern de joi, Stănescu a răspuns: ”E posibil, nu ştiu să vă spun. Decizia va fi luată în Guvern. E o problemă a Guvernului, Guvernul va decide acest lucru, a fost o propunere.”

În urmă cu două săptămâni, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, declara, în Comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor, că Memorandumul privind evaluarea mutării Ambasadei din Israel şi-l asumă, este o iniţiativă a MAE şi nu este un document clasificat secret, dar are informaţii care nu sunt publice şi de aceea este ”confidenţial”.

El a spus că este vorba despre aprobarea Guvernului doar pentru efectuarea unei analize, în care sunt implicate toate ambasadele României, în special cele din Orientul Mijlociu şi din lumea arabă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă