15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăMesajul premierului Orban de Ziua NATO în România

Mesajul premierului Orban de Ziua NATO în România

”Omenirea s-a văzut angrenată pe neaşteptate într-o luptă aproape inegală, cu un inamic invizibil şi imprevizibil, care necesită din partea noastră o acţiune rapidă, coordonată şi eficientă, pentru a salva vieţi şi pentru a limita efectele economice şi sociale ale pandemiei”, a transmis Orban.

“Ziua NATO în România este marcată anul acesta sub semnul unităţii şi solidarităţii euro-atlantice, în contextul crizei sanitare fără precedent pentru lumea contemporană. De câteva săptămâni, noul coronavirus curmă zilnic mii de vieţi în întreaga lume, iar ţările afectate fac eforturi dramatice pentru a opri pandemia. Omenirea s-a văzut angrenată pe neaşteptate într-o luptă aproape inegală, cu un inamic invizibil şi imprevizibil, care necesită din partea noastră o acţiune rapidă, coordonată şi eficientă, pentru a salva vieţi şi pentru a limita efectele economice şi sociale ale pandemiei”, a transmis, duminică, premierul Ludovic Orban, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, eforturilor civile desfăşurate de ţările afectate li s-au alăturat acţiunile Alianţei Nord-Atlantice de aprovizionare cu materiale şi echipamente sanitare şi economice esenţiale, iar România a beneficiat deja de un astfel de ajutor.

”Salutăm sprijinul oferit şi disponibilitatea exprimată de NATO de a ajuta în continuare statele membre şi statele partenere cu logistică, expertiză şi personal medical. Ne simţim încurajaţi de aprecierea exprimată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg,  pentru măsurile pe care România le-a implementat până acum împotriva noului coronavirus”, a mai transmis premierul.

Ludovic Orban apreciază că, după 16 ani de apartenenţă la Alianţa Nord-Atlantică, ”România a devenit un pilon de stabilitate în regiune, iar calitatea de membru al NATO reprezintă pentru noi cea mai puternică garanţie de securitate”.

”Alianţa a ajuns luna trecută la un număr de 30 de state membre, cărora aşteaptă să li se alăture şi alte ţări, o confirmare în plus a credibilităţii NATO. Provocarea actuală la nivelul Alianţei este de a nu lăsa criza sanitară provocată de coronavirus să se transforme într-un risc de securitate suplimentar celor deja existente şi de a combate dezinformările legate de pandemie. Vom fi alături de aliaţii noştri euro-atlantici în această luptă pentru viaţă şi securitate. La mulţi ani, Alianţei Nord-Atlantice! La mulţi ani, România!”, a mai transmis Ludovic Orban.

Ziua NATO se marchează, începând din anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie.

La alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004).

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă