16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăMihaiela Iorga: Percheziţia într-un dosar s-a făcut după ce a fost anunţată...

Mihaiela Iorga: Percheziţia într-un dosar s-a făcut după ce a fost anunţată public

Mihaiela Iorga a declarat că, în vara anului 2016, în contextul în care “apăruse ca şi prioritate în instituţie tot ceea ce înseamnă corupţie în sănătate”, Laura Codruţa Kovesi a chemat-o şi i-a transmis că ar fi bine “să iasă” cu un dosar pe sănătate.

“Era, dacă îmi amintesc bine, în vara anului 2016, se discuta foarte mult despre corupţie din sănătate şi dădea foarte bine la presă. Am fost chemată de către doamna procuror şef, se ştia că sunt nişte dosare pe parte medicală la mine şi mi s-a spus că atenţia presei este îndreptată pe tot ceea ce înseamnă corupţie în sănătate şi este bine să ieşim cu un dosar pe sănătate”, a declarat Mihaiela Iorga, la Antena 3.

Procurorul a spus însă că echipele de percheziţie au ajuns la Spitalul Fundeni abia după ce verificările fuseseră anunţate în presă, prin intermediul unui comunicat de presă al DNA.

“Surpriza a fost că datele au ajuns în media şi comunicatul a apărut înainte de a ajunge echipele de poliţişti la percheziţie. În acel moment, doamna manager de la Spitalul Fundeni spunea că nu are percheziţii, iar toată presa spunea «nu e adevărat, comunicatul DNA spune că aveţi percheziţii »”, a completat Iorga.

Procurorul Mihaiela Iorga a spus că a reuşit să “acopere” această neînţelegere trimiţând de urgenţă o echipă de poliţişti acolo.

 

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă