15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăMiihai Fifor: ”E grea guvernarea, domnule Orban?”

Miihai Fifor: ”E grea guvernarea, domnule Orban?”

”În numai câteva săptămâni, guvernul Orban și-a demonstrat limitele. Nu numai ca nu a fost luată niciuna dintre măsurile necesare pentru economie, dar a demonstrat și indiferență față de economie, declaratiile iresponsabile ale lui lui Florin Cîțu și joaca de-a alba neagră a premierului cu salariul minim fiind dovezi clare ale faptului că doar trag de timp ca să treacă și această campanie, pentru ca ulterior să implementeze măsura pentru care au fost trimiși acolo: Austeritatea !

Mai mult, obsesia lui Ludovic Orban, moștenită de la șeful său, de a demoniza fără încetare, prin fake news, PSD, devine deja patologică, în timp ce văicăreala zilnică privind greaua moștenire și, mai nou, învinovățirea PSD pentru orice se petrece în România SUB GUVERNAREA LUI, denotă amatorismul și iresponsabilitatea asupra căreia am atenționat de atâtea ori.

Pornind de aici, am patru întrebări simple pentru cel care uzurpează scaunul de la Palatul Victoria: 
1. Cum vi se pare, domnule Orban, că arată cursul leu – euro după numirea unui ministru habarnist, respins în comisia din Parlament înainte de învestire ? Unde aveți de gând să duceți România cu acest aventurier iresponsabil ?

2. Am văzut că ați reacționat și că ați dat vina tot pe PSD pentru faptul că un biet urs a agonizat ore în șir sub guvernarea dumneavoastra, dar ați demis o gramadă de oameni când a aflat presa.

În schimb, după tragedia de la Timișoara, nu s-a întâmplat nimic, domnule premier. Îi rugați dumneavoastra pe primarul din Timișoara și pe miniștrii Sănătății și de Interne să își deschidă telefoanele? Îi sună presa, iar oameni nevinovați se chinuie prin spitale …

3. Domnule Orban, cine credeți că trebuie să fugă mai repede în munți? O echipă care a dus economia României pe locul 2 în Europa, care a mărit pensii și salarii, fiind alături de români în orice situații, asumându-și bunele și relele sau Guvernul Imposturii, care nu se oprește din văicăreala în fața greutăților, în loc să vină cu soluții, care împraștie venin și fake news și care rămâne indiferent la tragediile prin care trec niște semeni?

4. Așa-i că e grea guvernarea, domnule Orban?”, scrie Mihai Fifor.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă