12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăMilioane de euro din buget, "premii" pentru infractori: Ce deţinuţi celebri primesc...

Milioane de euro din buget, “premii” pentru infractori: Ce deţinuţi celebri primesc despăgubiri

Potrivit unui comunicat remis de stiripesurse.ro, FSANP susţine că suma totală la care s-ar ridica costurile acesui demers s-ar ridica la 370 de milioane de euro, în condiţiile unei despăgubiri de 5 euro pe zi. În cazul în care ministrul decide să adopte varianta a doua, de 8 euro pe zi despăgubire, atunci costurile aproape că se dublează şi ajung la 550 de milioane de euro.

“Intenția ministrului Justiției de a ‘despăgubi’ infractorii aflați în penitenciare în perioada 2012-2017 are, pe lângă caracterul inoportun și imoral, o importantă influență bugetară, având în vedere numărul mare de foști deținuți care vor beneficia de cei 5-8 €/zi de detenție în condiții improprii.
Concret, la un rulaj total al deținuților estimat pentru perioada 2012 – 2017 de 92.000 de deținuți, aceștia fiind beneficiarii, costurile totale pentru bugetul de stat se vor ridica la o sumă cuprinsă între 370 milioane € (la o despăgubire de 5€/zi/deținut) și 550 milioane € (la o despăgubire de 8€/zi/deținut) .
În estimarea costului total am introdus o valoare mediană: nu toți deținuții beneficiari fiind în sistemul penitenciar pe întreaga durată de aplicare.

Astfel, suma maximă care ar putea fi obținută de 1 deținut pentru această perioadă de 5 ani ar urma să fie de 9.125 € (la o despăgubire de 5€/zi/deținut) sau de 14.600 € (la o despăgubire de 8€/zi/deținut). “, se arată în comunicatul FSANP.

Reprezentanţii sindicatului susţin că banii ar fi putut fi folosiţi “la construcția a 1.500 de școli cu 8 săli de clasă sau a 11 spitale cu 450 de paturi, educația și sănătatea fiind declarate priorități naționale.”

Tot ei au întocmit însă şi o scurtă listă cu beneficiarii celebri ai acestei măsuri, dar şi sumele pe care aceştia ar urma să le primească.

1. Beniamin Laichici (Jianu) – condamnat pe viață pentru că a împușcat mortal cinci oameni într-o singură zi și eliberat după 22 de ani de detenție (doar ultimii 5 în condiții improprii conform dlui Toader) – despăgubireîntre 9.125 € și 14.600 €.
2. Petru Hera Cristea – recidivist condamnat pentru viol și tâlhărie, eliberat după ce a executat 1.070 de zile de închisoare – despăgubire între 5.350 € și 8.560 €.
3. Mircia Gutau – condamnat pentru corupție și eliberat după ce a executat 851 de zile de pedeapsă cu închisoare – despăgubire între 4.255 € și 6.808 €.
4. Gheorghe Ștefan (zis Pinalti) – condamnat pentru corupție și eliberat după ce a executat o pedeapsă de 1.278 de zile de închisoare – despăgubire între 6.390 € și 10.224 €.
5. Mihai Stoica (zis Meme) – condamnat pentru înșelăciune și eliberat după ce a executat 713 zile de închisoare – despăgubire între 3.565 € și 5.704 €.
6. Mircea Băsescu – condamnat pentru trafic de influență și eliberat după ce a executat  a executat 860 de zile de detenție – despăgubire între 4.300 € și 6.880 €.
7. Nicolae Dumitru (zis Niro) – condamnat pentru trafic de influență și eliberat după ce a executat 568 de zile în detenție – despăgubire între 2.800 € și 4.544 €.
8. Gregorian Bivolaru (zis Guru) – condamnat pentru act sexual cu un minor și eliberat după ce a executat 764 de zile de închisoare – despăgubire între 3.820 € și 6.122 €.
9. Claudiu Sibişean – condamnat pentru infracțiuni de crimă organizată și eliberat după ce a executat 1.893 zile de inchisoare – despăgubire între 9.125 € și 14.600 €.
10. Lucian Darie – condamnat pentru infracțiuni de pedofilie si pornografie infantilă și eliberat după ce a executat 1.218 zile închisoare – despăgubire între 6.090 € și 9.744 €.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă