13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăMinisterul Sănătății va prealua, cel mai probabil, costurile centrelor de vaccinare

Ministerul Sănătății va prealua, cel mai probabil, costurile centrelor de vaccinare

El susţine că amenajarea acestor centre nu presupune “nimic spectaculos” pentru că nu vor fi construite clădiri noi în care să funcționeze acestea.

„Vorbim despre un act normativ care a fost trimis spre consultare tuturor entităţilor asociative din România, am trimis către Asociaţia Municipiilor, Asociaţia Oraşelor, Asociaţia Comunelor, şi de la toţi aşteptam o reacţie în scris care a venit abia astăzi, după ce dl. Boc a considerat că e mai bine să iasă public şi să se plângă de o primă versiune a unei ordonanţe de urgenţă, care de altfel a mers către jumătate din Guvern spre aprobare”, a declarat Vlad Voiculescu, luni seară, la Antena 3.

Ministrul a adăugat că Ministerul Sănătăţii ar putea prelua costurile pentru personalul centrelor de vaccinare.

„Suntem în situaţia în acest moment în care, Ministerul Sănătăţii, în urma discuţiiilor, cel mai probabil va putea să preia costurile pentru personal, întregile costuri de personal, pentru toată ţara, pentru campania de vaccinare. În privinţa costurilor pentru amenajarea centrelor şi operarea centrelor de vaccinare, asta nu presupune mare lucru, vorbim despre frigidere, chiuvete, birouri, scaune, paturi, paravane despărţitoare, servicii de curăţenie, deci nimic spectaculos. Nu propune nimeni să se construiască acum săli de sport special pentru vaccinare, nu propune nimeni să se construiască cămine culturale sau săli de operă pentru vaccinare”, a susţinut ministrul Sănătăţii.

Citește și: Boc se erijază în liderul opoziției din cadrul coaliției

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă