Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Craiovei, ÎPS Irineu, afirmă că pentru poporul român Catedrala Mântuirii Neamului este un eveniment la fel de important ca şi Centenarul.

Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Craiovei, ÎPS Irineu, afirmă că pentru poporul român Catedrala Mântuirii Neamului este un eveniment la fel de important ca şi Centenarul.

Mitropolitul Irineu al Olteniei: O catedrală reprezentativă înseamnă a avea un reper, un model

Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Craiovei, ÎPS Irineu, afirmă că pentru poporul român Catedrala Mântuirii Neamului este un eveniment la fel de important ca şi Centenarul, pentru că a avea o catedrală reprezentativă înseamnă a avea un reper, un model.

Florin Budescu 0 comentarii

Despre Anul Centenar al Marii Uniri de la 1918, Mitropolitul Olteniei spune că "ne-a cam prins puţin dezbinaţi din punct de vedere politic, social", însă "jăratecul arde jos ca vatra să nu se stingă" şi să producă în viitor caractere, oameni şi mari personalităţi, pentru că "românii nu sunt lipsiţi de darurile lui Dumnezeu".

În legătură cu Referendumul pentru familie, ÎPS Irineu afirmă că i-a făcut pe oameni să iubească şi mai mult familie, însă ar fi trebuit promovat mai mult de Biserică. Chiar dacă un referendum este o acţiune cetăţenească organizată de stat, Biserica este cea care vorbeşte cel mai mult despre familie, a adăugat el.

Despre postul Crăciunului, ÎPS Irineu afirmă că este un bun prilej să ne întărim voinţa şi sănătatea şi să ne pregătim de întâmpinarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că marea sărbătoare nu este neapărat o schimbare de meniu, "Crăciunul este o schimbare de atitudine, de mentalitate, de viaţă".

Înaltpreasfinţia voastră, în urmă cu o săptămână s-a încheiat Anul Centenar al Marii Uniri de la 1918. Dacă aţi face un bilanţ, ce a reprezentat acest an în viaţa Bisericii Ortodoxe Române?
ÎPS Irineu: Centenarul este o sumă de ani care s-au scurs de la momentele cele mai fericite ale poporului român. Momentul 1918 a fost de căpătâi, întrucât atunci suflarea şi inima românească au bătut în acelaşi ritm. S-a pregătit îndelung acest moment 1 Decembrie 1918, românii au avut în mintea şi în sufletul lor ideea şi dorinţa de unitate, în acelaşi timp.

Când vorbim de ideea de unitate ne referim la acest dat ontologic din sufletul omului care dirijează unei conglăsuiri dintre raţiune şi trăire, iar dorinţa creşte odată cu sentimentul unităţii.

De la strămoşii noştri daci şi până în 1918 au fost nenumărate momente când noi am dorit să fim într-o singură ţară. Burebista a făcut acest lucru, statul dac s-a destrămat, războaiele romane au dus la fărâmiţarea Vechii Dacii, însă populaţia nu s-a schimbat.

Ne-am creştinat, iar momentul acesta al trecerii de la o credinţă politeistă la creştinism s-a făcut odată cu formarea poporului român. Când vorbim despre poporul român, vorbim despre un popor creştin-ortodox, vorbim despre unitate, care a existat întotdeauna la poporul nostru.

Şi când vorbim de unitate, nu avem în vedere numai unitatea politică, cum este în cazul unirii celor trei provincii în timpul lui Mihai Viteazu, ci ne referim şi la unitatea de învăţătură, unitatea de spiritualitate, unitate de cultură, cea pe care a realizat-o domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Şi sunt nenumărate exemple pe care le putem da. Cărţile care au fost tipărite la Râmnic în timpul Sfântului Antim Ivireanul, apoi în timpul Sfântului Calinic cu precădere au fost trimise în Transilvania. Limba română a fost dintotdeauna limba tuturor românilor, nu putem vorbi despre dialecte care să nu fie înţelese de vreunul dintre români, indiferent din ce regiune ar face parte.

Despre unitatea limbii noastre Sfântul Simion Ştefan, în prefaţa Noului Testament, la Belgrad, spune că nu este vina noastră că am fost împrăştiaţi în diferite provincii, însă limba românească ca o monedă bună a circulat peste tot.

Toate acestea au în vedere unitatea poporului român. Evident că această unitate politică şi socială de la 1918 este un document şi s-a realizat după ce noi, românii, am plătit un preţ de sânge destul de scump, atâţia oameni au murit pe front în Primul Război Mondial, am fost împărţiţi între două puteri centrale care şi-au discutat interesele aici, imperii care au vrut să ne ocupe, să ne cucerească şi noi am stăruit ca să fim una, şi am arătat că putem să fim una.

Ne aducem aminte de luptele de pe Valea Jiului, de Ecaterina Teodoroiu şi de alte persoane au murit pentru această dorinţă de a fi una. Evident că ne-a ajutat Dumnezeu, că unitatea noastră este legată de credinţă: toţi cei care au mers pe front s-au gândit la un mai bine al vieţii lor şi al urmaşilor lor, dar în primul rând s-au gândit că Dumnezeu îi va ajuta să îi înfrângă pe duşmani, pentru că războaiele noastre au fost de apărare şi nu de cotropire, nu am dorit pământ străin, ci am dorit să ne apărăm pământul nostru. De aceea făuritorii României Mari au fost oameni patrioţi, adică oameni care iubesc patria, pământul, ţara strămoşilor săi. Noi ştim precis că în faţa tuturor cotropitorilor, am rezistat cu dârzenie, pentru că am avut această cugetare de a fi în pământul neamului nostru.

Evident că cei de la 1918 au ajuns la un vârf al conştiinţei naţionale, oameni care au trăit sub austro-ungari, oameni care au cunoscut şi istoria, şi viaţa şi au cunoscut şi ce pot aduce străinii pentru naţia noastră. De aceea au venit acolo ca la un semnal.

Dacă în 1917 aproape se mai vorbea despre o Românie după împărţirile lacome ale unora şi altora, dintr-o dată, în 1918, spre sfârşitul anului, atât de mare a fost voinţa şi dorinţa de a fi o singură ţară încât rând pe rând cei din Basarabia, cei din Bucovina, cei din Ardeal şi-au exprimat dorinţa să fie uniţi cu ţara.

Deci ţărâna aceasta a poporului nostru a crescut în decursul timpului vlăstarele ei care au fost cu adevărat iubitoare de patrie şi realizatoare ale acestei unităţi. Dacă vorbim de credinţă, evident că nu o scoatem din contextul bisericesc, pentru că în Biserică oamenii au auzit glasul românesc. Oameni care nu ştiau carte, oameni care nu au învăţat din cauza greutăţilor şi dorinţei cotropitorilor de a nu învăţa carte, au stat în biserică şi acolo au auzit glasul românesc, au auzit glasul cazaniei, al Sfintei Liturghii şi oamenii bisericii au realizat această unire încet-încet: prin rugăciune, pe de o parte, ca să Îl cheme în ajutor pe Milostivul Dumnezeu, iar pe de altă parte, să îmbogăţească vocabularul, să îmbogăţească limba şi să o pună ca rezistenţă împotriva celor care au voit să ne schimbe şi cultura şi limba şi să ne-o facă după gândirea lor.

Deci Unirea s-a realizat din toate punctele de vedere: politic, cultural, bisericesc, social, umanitar. Şi iată că au trecut 100 de ani. E adevărat că în acest timp s-au mai desprins din trupul ţării unele teritorii şi nu le mai avem aşa cum a fost la 1918, însă noi nu uităm acest lucru şi este foarte important ca acest Centenar să trezească în mintea românilor dorinţa şi iubirea de patrie, pentru că iubirea de patrie este un zid, care nu se-nfricoşează de niciun Baiazid, aşa cum spune Eminescu.

Iar această iubire trebuie crescută, trebuie să vorbim mai mult despre aceste Centenar, ca nu cumva unii să creadă că noi l-am dobândit ca o ofertă sau ca pe un cadou. Nu a fost cadou, ci a fost voinţa românilor, deşi unii au spus că această unirea de la 1918 a fost făcută sub presiunea armelor.

Nu! A fost o maturitate a poporului nostru, o dorinţă, care este adevărat că apărarea acesteia s-a făcut tot cu preţul sângelui şi noi am continuat lupta ca să-i dezrobim şi pe alţii. Şi ar trebui ca vecinii aceştia să ne fie recunoscători mai mult, pentru că de două ori ne-am dus pe la ei să-i eliberăm de cotropitori.

Am considerat că nu e cazul să le spunem aceste lucruri, pentru că e bine ca fapta bună să o păstrăm cu multă delicateţe şi să nu trâmbiţe la nimeni, dar este cazul ca ei să ne lase să stăm liniştiţi în hotarele noastre, pentru că nu le cerem nimic.

Biserica a reuşit în Anul Centenar să inaugureze Catedrala Mântuirii Neamului. Ce reprezintă acest moment pentru poporul român, cum ar trebui să ne raportăm la el?
ÎPS Irineu: Pentru noi, Catedrala Mântuirii Neamului este ca şi Centenarul: un eveniment foarte important. Ce înseamnă a avea o catedrală reprezentativă pentru popor? Înseamnă a avea un reper, înseamnă a avea un model, înseamnă a ridica demnitatea unui popor. Nu-i totuna să te simţi că trăieşti într-un bordei sau că trăieşti într-o casă frumoasă. Nu este un element de lux că ajungi la o maturitate în cultura ta şi să ai o catedrală.

Mulţi vorbesc, însă puţin înţeleg sau realizează că această catedrală nu este biserica din parohia lor. Este biserica naţiunii noastre. Iar noi ca naţiune când vorbim despre noi folosim cuvinte elogioase: suntem cei mai buni, cei mai deştepţi, cei mai harnici ş.a.m.d.. Însă toate acestea trebuie cuprinse arhitectonic de mărire într-un monument care să aibă ca ecou aceste apelative şi aceste cuvinte frumoase despre noi.

Această catedrală a fost dorită de multă vreme, mulţi au dorit să facă o catedrală reprezentativă, pentru că orice ţară, poate mai mică decât a noastră, şi orice popor, poate mai mic decât al nostru, şi-au făcut ceva reprezentativ. Când mergi într-o capitală, vrei să vezi ceva monumental, nu neapărat ceva care să arate cât eşti de bogat sau de puternic, ci să arate cât eşti de cult, de înţelept, de reprezentativ în această lume.

Iar catedrala aceasta devine un pilon de bază al culturii şi civilizaţiei româneşti. S-a străduit Preafericitul Patriarh să îmbine multe stiluri arhitectonice şi să dea o sinteză a acestei trăiri ortodoxe în ţara noastră.

Nu toată lumea înţelege aspectul acesta şi mânaţi de diferite voci, din dreapta şi din stânga, unii oameni chiar fără să-şi dea seama au lovit. Dar alţii care au trăit şi care au dorit această catedrală, au mers înainte. Drept dovadă, una dintre cele mai reprezentative biserici şi monumente din ţara noastră după 1989 s-a ridicat de Centenar.

Am făcut ceva şi acest lucru îl vor afla copiii noştri: ei vor şti că la Centenarul Marii Unirii, al unităţii lor naţionale, părinţii lor au avut posibilitatea să inaugureze o catedrală care nu înseamnă altceva decât un loc de stabilitate, pentru că asta înseamnă "cathedra" - un loc de stabilitate, unde slujeşte cel mai mare din popor, din punct de vedere religios, şi de acolo se transmit toate sfaturile.

Şi noi, clericii şi ierarhii bisericii, ne bucurăm de această lucrare şi încet-încet şi oamenii, pentru că mulţi au venit, pe frig, pe ger şi au stat acolo nemişcaţi şi s-au închinat la sfântul altar, pentru că este altarul nostru, al neamului. Dacă pe vremea dacilor aveam altare în munţi, la Sarmisegetuza şi tot se duceau acolo, ca la un pelerinaj. Acelaşi lucru îl avem şi astăzi.

Bineînţeles că trebuie să construim biserici, pentru că bisericile sunt o carte de învăţătură, de morală a poporului nostru. Vechea Catedrală a Patriarhiei Române e frumoasă, dar e după măsura a ceea ce era la 1700, or noi suntem în 2018 şi trebuia să facem ceva. Ce vor zice generaţiile care vin după noi?

S-au mulţumit să se odihnească în ostenelile altora. Or noi nu vrem să ne odihnim în ostenelile altora. Vrem să facem şi noi ceva, că pentru asta ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ: să realizăm ceva. Şi este foarte important ce realizăm.

Oamenii au construit tot felul de clădiri, au concurat între ei, unele au fost distruse, au căzut, au fost transformate. Biserica nu se poate transforma, ea rămâne aceeaşi. Doamne fereşte când oamenii ajung necredincioşi, cum se întâmplă în Occident, să transforme bisericile în altceva. Doamne fereşte!

Doar dacă vom rămâne credincioşi, vom rezista şi vom ajunge la 200 de ani de la Unirea din 1918. Că deja am început bicentenarul şi încet-încet scriem istoria şi dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a ales pe noi să fim martori şi să trăim aceste momente.

Există în spaţiul public, pe reţele de socializare şi un curent împotriva Bisericii. Cum vedeţi acest aspect?
ÎPS Irineu: Poate spune cineva că nu întotdeauna avem un exemplu anumiţi clerici. Dar nu trebuie să ne luăm după oameni, că aceştia sunt trecători. Trebuie să ne luăm după învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, iar cei care sunt acolo nu fac altceva decât să înveţe ceea ce Mântuitorul ne-a lăsat.

Noi, cei din Biserică (chiar aici, în Arhiepiscopia noastră) zidim şi spitale, ajutăm şi spitale, şi clinici, şi case de copii, şi case de bătrâni şi aşezămintele pentru persoanele abuzate, dăm burse, dar nu am considerat că asta trebuie să spunem peste tot, pentru că răsplata nu vine din aplauzele oamenilor, ci prin grija şi milostivirea lui Dumnezeu.

Nu ne ascundem sub nicio umbrelă, nu suntem nişte oamenii care trăiesc în această lume precum pasărea în văzduh, ci trăim în realitatea concretă, ne zbatem într-o lume plină de suferinţe, de sărăcie şi le ştim pe toate. Noi nu suntem aleşi pentru patru ani şi după patru ani zicem "dacă mă mai aleg bine, dacă nu, nu".

Noi aici suntem permanent cu poporul, toată ziua, nu lipsim nicio zi: duminica suntem în mijlocul poporul, pentru că trebuie să ne rugăm împreună cu ei, de sărbători suntem, de asemenea, împreună la rugăciune, iar concediu nu ne luăm niciodată. Eu niciodată în viaţă nu mi-am luat concediu.

Aşadar biserica este absolut necesară în viaţa noastră - biserica este şi spital, şi şcoală, este o instituţie nu doar pe orizontală, este o instituţie pe orizontală şi pe verticală. Biserica întăreşte credinţa oamenilor în Dumnezeu, ca ei să trăiască cu conştiinţa că cineva veghează la viaţa lor şi în acelaşi timp care, prin legea morală, din interiorul nostru, ne şi mustră, pentru că dacă nu am avea lege, am fi oameni fărădelege.

Pe de altă parte şi şcoala este biserică, iar în spitale se află semenii noştri. Această separare, această dihotomie, nu este decât sămânţă de vrajbă între oameni, între instituţii. Or cei care conduc şcolile, spitalele, administraţiile publice nu sunt decât semenii noştri care vin la biserică, postesc, se roagă, se spovedesc, iar eu ca preot dau mărturie de credinţa lor.

Deci mă străduiesc să duc biserica împreună cu mine, adică unde sunt eu şi port haina aceasta şi însemnele acestea nu fac altceva decât să mă duc în orice instituţie cu biserica după mine. Nu sunt eu neapărat biserica, ci unul dintre cei care slujesc în ea şi, prin rugăciune, duc biserica în cetate.

De aceea facem procesiunile: ne ducem cu sfintele moaşte nu pentru că avem nevoie de plimbare, pentru că asta nu este plimbare, ci o sfinţenie a spaţiului, a clădirilor, a străzii, a oraşului. Sunt unii care folosesc tot felul de cuvinte, dar nu-şi dau seama de realitatea energetică.

Noi nu folosim aici materia simplă, moartă, pentru că materia cea mai simplă prinde viaţă: dacă iei o bucată de piatră, de granit, de marmură din munte şi faci o statuie frumoasă, aceasta are un simbol pe care îl transmite generaţie de generaţie şi toată lumea o priveşte.

Aţi participat la sărbătoarea de Centenar de la Alba Iulia...
ÎPS Irineu: A fost o mare bucurie, o trăire deosebită, nu simţeai că acolo este îmbulzeală, că este frig. Chiar spunea cineva că la Alba Iulia nu există funcţii, nu există demnităţi, toţi suntem una. Lume multă...stăteam toţi zgribuliţi, încălziţi de ideea naţională.

Aceasta a fost căldura noastră de Centenar şi cred că aceasta a fost şi căldura celor de la 1 Decembrie 1918, când au fost mulţi oameni comparativ cu spaţiile de cazare şi au dormit prin gangurile cetăţii. De aceea a şi fost aleasă cetatea de la Alba Iulia. Unde cazăm atâţia oameni? În subsolurile cetăţii. Iar preoţii au venit cu oamenii, care s-au aşezat atât de frumos, încât vorbeau la patru tribune deodată şi toţi vorbitorii nu puteau spune decât "fraţilor, suntem împreună".

Acesta este mesajul. E adevărat că acest Centenar ne-a cam prins puţin dezbinaţi din multe puncte de vedere: politic, social...Însă jăratecul pentru foc este jos, el arde ca vatra să nu se stingă. Şi această vatră în mod sigur va produce în viitor caractere, oameni şi mari personalităţi, pentru că românii nu sunt lipsiţi de darurile lui Dumnezeu. Prea Sfânta Treime - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - este simbolul pe care ei l-au avut, mărturisirea pe care ei au avut-o în 1918 şi care rămâne şi astăzi.

Alba Iulia a fost o mare, mare de bucurie, unde s-a simţit forţa, energia, dinamica aceasta care uneşte, iar Biserica reprezintă mama tuturor românilor, fără de care nu putem merge mai departe. Şi atunci se justifică această Catedrală a Mântuirii Neamului.

Este Catedrala Naţională. Aţi văzut că funeraliile fostului preşedinte George Bush au avut loc în Catedrala Naţională. Noi nu avem dreptul să avem o Catedrală Naţională? Avem şi noi acest drept. Suntem un popor mai vechi decât americanii.

Această Catedrală este numită şi a Mântuirii Neamului, adică a apoteozei, a intrării în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că asta înseamnă mântuire. Deci asta ar trebui să ştie unii pe care, săracii, nu îi critic că uneori săracii, unii oameni vorbesc fără să îşi dea seama. Este adevărat că la copii li se permite asta.

Au trecut circa două luni de la Referendumul pentru familie. Ce a reprezentat acest referendum pentru societatea românească şi cum aţi interpreta rezultatul?
ÎPS Irineu: Referendumul este o acţiune cetăţenească, civică care îi angajează pe oameni într-o decizie, însă cum lucrurile sunt cu bunele şi relele lor se poate întâmpla ca în anumite perioade să nu fie înţeles mesajul.

De fapt era vorba de familie şi în continuare este vorba de familie şi nimeni nu poate contesta că s-a născut dintr-o familie, nici măcar cel care poate vrea să trăiască altfel decât într-o familie. E adevărat că dacă intri în coliziune cu legea lui Dumnezeu, numai Dumnezeu te poate judeca, pentru că lucrurile sunt clare: pentru fapta ta nu poţi fi decât fie răsplătit, fie condamnat.

Deci referendumul a fost pentru tata, pentru mama, pentru copii şi urmaşii noştri. E adevărat că în acest context oamenii nu au răspuns suficient la această chemare, însă nu atât de puţini încât să ne facem griji. Ca atare, eu merg pe acest principiu: dacă 12 apostoli au cucerit lumea cu credinţa şi cei care au fost la acest referendum vor duce credinţa mai departe şi sămânţa va creşte.

E adevărat că sunt mulţi care nu au înţeles acest mesaj şi l-au legat de o chestie politică, de alte idei sau alte zvonuri date din dreapta şi din stânga, iar oamenii sunt duşi în dreapta şi în stânga după cum cineva are interes. Este adevărat şi că trebuia spus mai răspicat că acest referendum este al bisericii sau al altcuiva.

Într-un fel am lăsat lucrurile nedezlegate şi părerea mea este foarte clară: cine vorbeşte cel mai mult despre familie. Codul civil? Nu! Biserica vorbeşte, pentru că biserica vine şi spune că de la crearea lumii Dumnezeu a făcut bărbat şi femeie şi a zis creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul. Deci după această poruncă a lui Dumnezeu şi acest act creator s-a întemeiat lumea.

Toate legile şi toate codurile din lume au la bază această lege a Sfintei Scripturi. Cuvintele lui Dumnezeu "creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul" sunt la toate popoarele, indiferent de civilizaţie şi de gradul de înţelegere. Păi dacă aceste cuvinte sunt ale Scripturii şi Biserica are aceste cuvinte era necesar ca aceste lucruri să fie promovate de biserică, chiar dacă elementele de realizare a referendumului aparţin statului, care dirijează şi administrează juridic.

La noi lucrurile încă se învaţă şi nu trebuie să ne supărăm. Dimpotrivă, eu m-am bucurat, i-am felicitat şi pe cei care au venit, şi pe părinţii preoţi. A fost o lecţie şi pentru biserică din punct de vedere al expunerii sociale, a ceea ce trebuie să faci ca să iasă un lucru bun: nu trebuie numai să stai şi să aştepţi ca lucrurile să meargă de la sine, pentru că Dumnezeu ne dă putere, dar să o cerem şi să facem şi noi un efort, ca să primim această putere, că dacă n-am deschide ochii, n-am vedea lumina. Eu sunt optimist că oamenii au ieşit câţi au ieşit la referendumul acesta.

Oricum familia nu va fi desfiinţată niciodată. Cei care speră că pot face din familie o jucărie ori de stânga, ori de dreapta, trebuie să ştie că deja au pierdut, pentru că noi suntem din familie. Dacă ar fi altă modalitate de a se naşte, creşte şi stăpâni pământul, după Sfânta Scriptură, atunci aş zice. Dar nu avem variantă, nu există alternativă.

Familia rămâne şi oricine ce ar spune în familie avem dragoste, în familie avem creştere, în familie avem speranţă, în familie noi ne desăvârşim şi tot în familie murim. Nu am văzut niciodată ca cineva să dispară aşa, să se volatizeze în spaţiu, sau să se catalupteze cine ştie pe unde. Nu! Familia este aceea care ne va da consistenţă şi vom vedea acest lucru.

Chiar dacă există voci care spun "libertate ălora!", "libertate ălora!". Cine le-a luat unora libertatea? Nimeni nu le-a luat-o. Dimpotrivă. Noi spunând despre familie că trebuie să rămână celula de bază a societăţii noastre, vom arăta întotdeauna că suntem oameni creaţi după chipul lui Dumnezeu care ne dă identitate şi ne face să ne apropiem unul de altul.

Şi dacă diferenţa aceasta dintre bărbat şi femeie este esenţială şi ontologică, însă are aceeaşi tulpină - neamul omenesc - face ca frumuseţea să fie desăvârşită şi să îl aducă pe al treilea. Deci suntem după chipul prea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Şi aceasta este viaţa şi nu se schimbă, indiferent că schimbăm codul penal, codul civil, legea. Viaţa nu se schimbă ca urmare a unor patimi. Vor fi oameni care apucă pe căi greşite, dar marea majoritate vor fi oameni serioşi, care trăiesc, care vor să aibă copii.

Şi de minoritatea aceasta care nu vrea să aibă familie trebuie să ne îngrijim că sunt fraţii noştri, nu trebuie să îi discriminăm, pentru că niciun om nu trebuie dispreţuit. Dar şi ei trebuie să înţeleagă că acolo unde sunt nu este bine, iar Sfânta Scriptură cenzurează foarte aspru aceste combinaţii, pentru că zicerea lui Dumnezeu este sfântă, înţeleaptă şi veşnică.

Referendumul acesta i-a trezit pe oameni să iubească mai mult familia şi să se întrebe ce se întâmplă cu noi. Toate aceste lucruri nu sunt necunoscute de Dumnezeu. Poate mulţi s-au bucurat de rezultat. Şi la răstignirea Mântuitorului mulţi s-au bucurat, dar Mântuitorul a spus: "Mulţi se vor bucura, dar după trei zile voi învia şi bucuria voastră va fi deplină".

Unii s-au bucurat că referendumul nu a trecut. Unii s-au întristat că nu a trecut referendumul. Nu trebuia nici asta. Noi ne-am bucurat pentru cei care au ieşit la referendum, ei sunt sămânţa familiei şi familia va birui, pentru că toată lumea crede în familie. Dacă facem un sondaj pe stradă şi îi întrebăm pe oameni dacă sunt pentru familie toţi vor spune că sunt pentru familie. Păi pentru ce să fie? Înjură pe un oltean de mamă şi vezi ce ţi se întâmplă, pentru că mama este cea care ne-a născut în familie.

Ne aflăm în Postul Crăciunului. Cum ar trebui să ne pregătim pentru întâmpinarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos?
ÎPS Irineu: Crăciunul este sărbătoarea care ne angajează şi ne adună în biserică, în familia noastră de acasă. Şi cum noi, românii, avem diferite repere în viaţa noastră, diferite momente cum sunt Crăciunul, Paştele. Pentru aceste sărbători ne pregătim sufleteşte cu post, cu rugăciune şi acest post ne cheamă să ne curăţăm sufletele ca să îl întâmpinăm cum se cuvine pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Multă lume ştie că vine Crăciunul, dar puţini ştiu că trebuie să te pregăteşti pentru Crăciun. Crăciunul nu este neapărat o schimbare de meniu, Crăciunul este o schimbare de atitudine, de mentalitate, de viaţă. Dacă ai o viaţă mai puţin credincioasă şi mai puţin morală, e necesar să-şi revii şi să ajungi la Crăciun pentru că cel ceresc care a venit să se nască în iesle ne vede pe toţi şi dăruieşte celor care sunt vrednici multă bogăţie.

Şi dacă te raportezi doar din punct de vedere că "fac ceva, ca să primesc ceva", iată Crăciunul este momentul ca să faci ceva ca să primeşti ceva bun. Aşadar este în firea lucrurilor, chiar şi privind din perspectiva vieţii biologice ca din când în când să mai faci câte o cură de slăbire, din când în când să mai faci câte un act de voinţă, adică să îţi întăreşti voinţa.

Nu trebuie toată ziua să mănânci şi să bei sau să faci anumite lucrurile care nu îţi fac cinste. Şi trebuie să te opreşti într-o zi şi să spui "destul, până aici, hai să merg şi pe altă cale, pentru că altfel mă sufoc". Deci dacă ai mers până acum într-un ritm antiviaţă, pentru că viaţa ne dă adevăratele coordonate ale existenţei noastre, trebuie să te întorci la viaţă. Iar viaţa ne-o dă Dumnezeu şi noi nu trebuie să o risipim, ci trebuie să o răscumpărăm, trebuie trăită creştineşte, iar a trăi creştineşte înseamnă a trăi sănătos.

Luăm viaţa aşa cum este dată de Dumnezeu şi vom trăi sănătos şi vom avea nevoie de mai puţine medicamente, vom merge mai puţin la doctor, pentru că şi doctorul este om şi, la rândul lui, şi el are nevoie de serviciile altui doctor. Dar dacă trăim cu adevărat creştineşte, vom avea mare bucurie.

Ştiu că foarte mulţi oameni postesc, vin la biserică şi se roagă. Este adevărat că mulţi o fac cu discreţie, cu timiditate, parcă încă nu sunt atât de hotărâţi să facă ceva, dar fac, pentru că îşi dau seama că omul nu poate face multe lucruri, dar unele acte de voinţă sunt necesare.

Aşadar postul Crăciunului este un prilej foarte bun să ne întărim sănătatea, credinţa, înţelepciunea şi să ne întărim în lupta aceasta de fiecare zi pentru o existenţă fericită, pentru că dacă o trăim în păcat, existenţa noastră este moarte.

Omul nu se satură de mirajele diavolului care îndeamnă la păcat, dar dacă Dumnezeu ne cheamă la El, îl va da la o parte din viaţa noastră şi va veni îngerul păzitor care ne va apară şi îngrijeşte de viaţa noastră.

Citește totul despre:

#interviu #mitropolitul irineu

Comentarii

loading...