Moțiunea simplă împotriva lui Ghinea, respinsă. Opoziția acuză încălcarea Regulamentului

Moțiunea simplă împotriva lui Ghinea, respinsă. Opoziția acuză încălcarea Regulamentului

Camera Deputaţilor a respins marţi moţiunea simplă a PSD la adresa ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat preşedinta de şedinţă, vicepreşedintele Camerei Cristina Prună.

Ioana Oancea 0 comentarii

Moţiunea simplă a fost respinsă cu 143 de voturi „pentru”, 171 „contra” şi o abţinere.

Parlamentarii opoziției au acuzat însă încălcarea Regulamentului de funcţionare a forului legislativ care spune că pot fi votate prin mijloace electronice doar actele normative, iar moţiunea simplă nu este un act normativ. Marcel Ciolacu a afirmat că PNL şi USR PLUS au fraudat votul la moţiunea simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea. „Toţi cei care încearcă prin furt să-l ţină în continuare în scaun pe Ghinea ca să deturneze miliarde din banii europeni vor răspunde în faţa legii”, a avertizat liderul PSD.

„Vreau să se consemneze faptul că moţiunea simplă împotriva ministrului Ghinea a fost adoptată de plenul Camerei. Am să vă spun şi de ce. Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor putem vota prin mijloace electronice strict actele normative. Moţiunea simplă nu este un act normativ. Rezultatul pe votul din sală ne arată o diferenţă de peste 20 de voturi în favoarea adoptării moţiunii simple. Oricât de ataşată aţi fi de colegul dumneavoastră, Cristian Ghinea nu puteţi lua în calcul votul dat prin tabletă. Decizia CCR stipulează clar că moţiunea simplă nu e act normativ. Prin urmare, dacă noi avem un Regulament care spune că putem vota online strict acte normative, atunci să plece Ghinea. Moţiunea a fost adoptată”, a afirmat Alfred Simonis. 

La rândul său, liderul deputaţilor AUR Geoge Simion a precizat că „potrivit Regulamentului această moţiune simplă a trecut. Doamna preşedinte de şedinţă dacă nu anunţaţi corect votul Camerei Deputaţilor, celor prezenţi, e abuz în serviciu”.

În schimb, liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache a explicat că sunt două modalităţi de vot, iar cel strict pe tabletă a fost folosit doar în perioada stării de urgenţă.

„Ar fi bine să vă uitaţi ce înseamnă vot prin mijloace electronice şi avem două modalităţi – votul cu cartelă pe care l-aţi exercitat şi la acesta se adaugă votul pe tabletă. Singura situaţie în care s-a votat strict pe tabletă a fost cea din perioadă de urgenţă. A fost vot prin mijloace electronice, vot deschis. Ca atare moţiunea a fost respinsă”, a explicat Andronache.

 

Comentarii

loading...