8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăNegrescu: Fac apel la PNL să se asigure că Preşedinţia României la...

Negrescu: Fac apel la PNL să se asigure că Preşedinţia României la Consiliul UE nu este politizată

 

“Am constat faptul că domnul Ludovic Orban a decis astăzi să rupă unilateral consensul naţional în jurul proiectului Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Această decizie nu doar că dăunează eforturilor deja realizate în ultimul an de a include toate instituţiile, partidele politice, actorii sociali, sindicatele şi patronatele în acest proces, dar reprezintă un grav atac la ideea asumată de toată lumea, atât în ţară cât mai ales în Uniunea Europeană, conform căreia nu se politizează Preşedinţia Consiliului UE”, a afirmat Negrescu, în comunicatul citat, scrie Agerpres.

El a reamintit că prima formă a programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene a fost prezentată în urmă cu două săptămâni în Parlamentul României şi că “membrii din toate partidele, inclusiv PNL, ai celor trei comisii responsabile din Parlament, au aprobat în unanimitate temele de interes ale Preşedinţiei şi au susţinut eforturile logistice deja realizate”.

“România se află în grafic cu toate elementele organizatorice, fapt recunoscut şi comunicat public cu ocazia vizitei recente la Bucureşti a Secretarului General al Consiliului Uniunii Europene, Jeppe Tranholm-Mikkelsen. Această constatare este susţinută şi de faptul că partenerii noştri din Trio-ul de Preşedinţii din care facem parte, Finlanda şi Croaţia, au ţinut să menţioneze acest lucru public la fiecare întâlnire. Mai mult decât atât, România este deja în postura de a fi implicată în foarte multe dosare, jucând rolul de “Preşedinţie din umbră” a Consiliului Uniunii Europene, fără să întâmpine niciun fel de dificultăţi”, a subliniat ministrul Negrescu.

Totodată, acesta a menţionat că fiecare etapă de pregătire în acest proces a fost construită “cu maximă transparenţă”.

“Am mai spus-o public: această Preşedinţie nu este a unui ministru sau a unui Guvern, ci a fiecărui român. De aceea am construit fiecare etapă de pregătire cu maximă transparenţă, prin consultări publice repetate şi implicarea profesioniştilor din sistemul public românesc şi din statele cu experienţă în exercitarea Preşedinţiilor”, a mai afirmat ministrul pentru Afaceri Europene, potrivit comunicatului citat.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Deva, că guvernul nu a făcut “mai nimic” în ceea ce priveşte preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2019.

“Din păcate, guvernul, care era principalul responsabil în pregătirea semestrului în care România deţine preşedinţia Uniunii Europene, nu a făcut mai nimic în acest sens. Încă nu sunt clare care sunt priorităţile şi obiectivele noastre în cadrul preşedinţiei (UE, n.r.). Din punct de vedere organizatoric suntem departe de a fi pregătiţi”, a apreciat, într-o conferinţă de presă, Ludovic Orban.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă