13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăNews alert! Mesajul lui Klaus Iohannis referitor la alegerile locale

News alert! Mesajul lui Klaus Iohannis referitor la alegerile locale

“Mesajele pe care le am pentru primarii municipiilor sunt mesaje generale, pe care le voi da şi celorlalţi primari. De exemplu, că îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi sau că îmi doresc foarte mult să existe un parteneriat real între administraţia centrală, prin Guvern, şi administraţia locală, astfel încât toţi românii să primească o şansă să trăiască într-o localitate bine pusă la punct. (…) Capitala nu este un oraş bine pus la punct”, a declarat şeful statului, înainte de şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.

El a menţionat că “este foarte bine” că a venit şi premierul la această întâlnire, pentru că va exista “un dialog foarte bun”.

Întrebat dacă mai este adeptul descentralizării şi regionalizării, aşa cum era în urmă cu cinci ani, Klaus Iohannis a arătat că discuţiile pe această temă trebuie reluate.

“Da, sunt de părere că trebuie să reluăm discuţiile, dar probabil după alegerile parlamentare, că până atunci vom fi într-o continuă campanie electorală, dar după alegerile parlamentare chestiunile legate de descentralizare trebuie reluate. Sunt foarte multe domenii, foarte multe sectoare unde lucrurile s-au oprit la jumătate şi acest fapt este contraproductiv. În acest fel nu ajutăm nici comunităţile locale care aşteaptă decizii importante, dar nu ajutăm nici administraţia centrală care de multe ori este pusă în situaţia să gestioneze domenii întregi care de fapt nu ar trebui să ţină de administraţia centrală”, a argumentat preşedintele.

Întrebat dacă o asumare a răspunderii în Parlament pe alegerea primarilor în două tururi ar fi potrivită, Iohannis a precizat că, dacă acest lucru nu se realizează de Legislativ, ”ar fi o abordare rezonabilă” să se meargă cu angajarea răspunderii.

“Părerea mea este că trebuie să revenim la alegerea primarilor în două tururi. Ştiu că sunt diferite iniţiative legislative în Parlament. Dacă ele nu se realizează în acest sens cred că ar fi o abordare rezonabilă să se meargă cu angajarea răspunderii în Parlament”, a arătat şeful statului.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă