Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Directorul SPP Lucian Pahonțu va fi anchetat de o nouă comisie parlamentară

Directorul SPP Lucian Pahonțu va fi anchetat de o nouă comisie parlamentară

Obiectivele comisiei care-l va ancheta pe șeful SPP

Parlamentarii vor să verifice dacă directorul Lucian Pahonțu a implicat SPP în activități ilegale, a influențat decizii politice sau a centralizat informații despre viața privată a demnitarilor.

Romulus Georgescu 0 comentarii

Birorurile Permanente ale Parlamentului au discutat, ieri, proiectul de regulament al Comisiei pentru verificarea activității directorului Serviciului de Pază și Protecție (SPP) şi a ”modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare”. Membrii comisiei ar trebui să se concentreze pe acuzațiile la adresa lui Lucian Pahonțu și se vor ocupa de activitatea întregului SPP doar în măsura în care aceasta are legătură cu obiectivul principal.

Noul for parlamentar va avea 17 obiective și pentru a-și începe activitatea va fi nevoie și de aprobarea plenului celor două camere, care se va reuni săptămâna viitoare. Votul pentru înființarea comisiei se anunță o simplă formalitate, ținând cont că PSD și ALDE, care au inițiat demersul, au majoritate parlamentară.

Printre obiectivele comisiei se numără determinarea implicării directorului SPP ”în influențarea unor decizii politice sau în planul politic”. Cei 15 parlamentari care face parte din comisie va trebui să verifice o acuzație care se bazează pe spusele vicepremierului Paul Stănescu. Acesta a afirmat că a fost contactat de un prieten, care i-ar fi transmis să fie pregătit să preia conducerea PSD, pentru că  Liviu Dragnea va fi debarcat din fruntea partidului. Comisia are în vedere și ”verificarea unei eventuale modalități de implicare a Serviciului în activități care exced cadrului legal de funcționare” de către Lucian Pahonțu. 

 Vor să  știe dacă sunt spionați

Parlamentarii vor să primească și rapoartele de activitate ale directorului SPP din ultimii cinci ani. ”Identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituții, a regulilor de relaționare cu acestea precum și verificarea respectării cadrului legal de acțiuni prevăzute în aceste colaborări” este un alt obiectiv al comisiei speciale. Parlamentarii au în vedere și verificarea ”modului și a criteriilor în care au fost desemnați ofițerii de protecție a demnitarilor”. Senatorii și deputații se vor implica și în ”identificarea numărului de mandate de supraveghere video/audio solicitate” și a numărului mandatelor obținute de la procuror. Menționăm că, potrivit legii, pentru interceptări SPP apelează la Serviciul Român de Informații (SRI).

Un punct special se referă la verificarea modului în care SPP culege, verifică și valorifică informațiile, fără a-și depăși atribuțiile și competențele, care vizează strict paza demnitarilor. De asemenea, parlamentarii vor să afle cum protejează SPP secretele de stat și cum previne serviciului scurgerea de date sau de informații.

Comisia va verifica și ”procedura întocmirii rapoartelor de către ofițerii de protecție a demnitarilor, verificarea adresanților, a modalității de valorificare a informațiilor obținute”. Parlamentarii vor să știe în ce măsură informațiile se referă și la activitățile din domeniul privat al demnitarilor și al familiilor acestora. Atât președintele PSD Liviu Dragnea cât și secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu l-au acuzat pe Pahonțu că strânge informații despre demnitari pe care angajații SPP sunt puși să îi spioneze în loc să îi protejeze. Comisia ar urma să se intereseze dacă instituția a fost controlată de Curtea de Conturi în ultimii cinci ani de zile și să afle rezultatele acestora. 

 De ce a fost necesară o comisie specială?

 Comisia care va ancheta activitatea SPP va fi formată din şapte membri PSD, trei membri PNL, un membru USR, un membru UDMR, un membru ALDE, un membru PMP şi un membru al minorităţilor naţionale. Preşedintele Comisiei va fi din partea PSD, vicepreşedintele din partea PNL, iar secretarul din partea ALDE.

Potrivit legii, activitatea SPP este organizată și coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării  și este controlată de către Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Cu toate acestea, parlamentarii PSD au respins audierea lui Liviu Dragnea, cel care a declanșat scandalul,  în Comisia de apărare a Senatului, condusă de liberalul Marcel Vela.

Senatorul PNL Ben-Oni Ardelean a criticat demersul PSD de a înfiinţa o comisie specială, afirmând că suspiciunile legate de SPP sunt „poveşti vânătoreşti de pe Lacul Belina” şi că PSD „narcotizează” publicul pentru a-şi acoperi „dezastruoasa” guvernare. „Avem Comisia de apărare din Senat, care în acest moment deja are în discuţie această problematică. De ce este nevoie să venim cu altă anchetă, în afara acestei comisii? Probabil, pentru că nu se simte confortabil domnul Dragnea sau cei din PSD cu o astfel de anchetă în Comisia de apărare, care are atribuţii în acest domeniu”, a spus liberalul.

 

Cum a evoluat scandalul

Scandalul a izbucnit după ce liderul PSD Liviu Dragnea a susţinut că şeful SPP, Lucian Pahonţu, i-ar fi transmis lui Paul Stănescu că el o să fie ”executat”, ”undeva prin martie”.

Liviu Dragnea a afirmat că se ajunsese la o stare de tensiune între Guvernul Mihai Tudose şi PSD şi chiar coaliţie, care nu putea duce la nimic bun. Dragnea a spus că, instituţional, orice premier trebuie să aibă contacte cu SRI, cu SIE şi cu SPP, însă şeful SPP, Lucian Pahonţu, a fost implicat mai mult decât era cazul în Guvern. ”Mai mulţi colegi mi-au spus că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât era cazul. Domnului Paul Stănescu i s-a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi dumnealui poate să fie şeful partidului. Poate că i s-a spus şi lui Grindeanu, lui Tudose, nu ştiu”, a declarat liderul PSD.

El a lansat şi ulterior noi atacuri la adresa şefului Serviciului de Protecţie şi Pază, spunând că acesta avea o practică foarte nocivă - îşi folosea angajaţii pentru a culege informaţii, apoi mergea la parchete sau la instanţe şi transmitea anumite mesaje. ”Ce informaţii să culeagă acest om despre un ministru că să-l protejeze? Dimpotrivă, majoritatea miniştrilor cu care am vorbit în ultimul timp, şi nu numai în 2017, ajunseseră la o stare de glumă. Toţi ştiau că ofiţerii SPP trebuie să-i transmită lui Pahonţu unde au fost, ce au făcut. Mie nu mi se pare că poate fi luată ca o glumă. Este foarte grav”, a susținut Dragnea.

 Posibil transfer la MAI

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut ca SPP să fie trecut prin lege în subordinea Ministerului de Interne. ”Trebuie discutată această situaţie inedită şi anormală care, dacă nu va fi rezolvată, va afecta încrederea cetăţenilor în buna şi corecta funcţionare a instituţiilor statului. După părerea mea, e o anomalie. Nu cred că în alte ţări serviciul de pază şi protecţie funcţionează sub preşedinte. Acest serviciu ar trebui să facă parte din ansamblul structurilor care asigură paza şi ordinea şi cel mai normal şi cel mai firesc ar fi fost să se găsească sub umbrela Ministerului de Interne”, a declarat Tăriceanu.

Comentarii

loading...