Oprea: Sunt cel mai bun ministru de Interne de după ‘89

Oprea: Sunt cel mai bun ministru de Interne de după ‘89

Gabriel Oprea susţine că a avut o întâlnire informală cu sindicatele din MAI, la sediul UNPR, iar liderii de sindicat “şi-au exprimat aprecierea” şi au arătat că el a fost "singurul ministru de Interne de după 1989 care a sprijinit concret instituţia".

Rl online 0 comentarii

Liderul de sindicat al Poliţiei, Dumitru Coarnă ar fi spus, conform unui comunicat transmis de UNPR, că, dacă Gabriel Oprea nu era ministru de Interne, multe din proiecte nu erau adoptate şi s-a convenit că UNPR şi sindicatele să colaboreze, fiind nevoie pe scena politică de "un partid orientat către cei care îşi desfăşoară activitatea şi îşi pun viaţa în slujba ţări".

“S-a făcut trecerea în revistă (la întâlnire - n.r.) a proiectelor derulate la Ministerul de Interne şi a măsurilor adoptate de către Gabriel Oprea în mandatul de ministru de Interne şi vicepremier pentru securitate naţională. Discuţiile s-au purtat în jurul bunei colaborări care a existat între sindicatele din MAI şi ministrul afacerilor interne, în perioada 2014 – 2015. Liderii sindicali şi-au exprimat aprecierea pentru activitatea preşedintelui fondator al UNPR în fruntea Ministerului Afacerilor Interne, arătând că Gabriel Oprea a fost singurul ministru de interne de după 1989 care a sprijinit concret, prin decizii, ordine de ministru şi prin iniţiative legislative, angajaţii din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Aceştia au subliniat importanţa faptului că măsurile adoptate au urmărit asigurarea drepturilor pentru poliţişti şi militari în conformitate cu munca acestora şi au creat un model de management al resurselor umane care să permită dezvoltarea motivării profesionale şi evoluţia în carieră”, susţine UNPR într-un comunicat de presă transmis miercuri.

De asemenea, aceeaşi sursă arată că liderul de sindicat al Poliţiei, Dumitru Coarnă, ar fi spus că, dacă Gabriel Oprea nu era ministru de Interne, multe din proiecte nu erau adoptate.

“Faptele ne definesc. Tot timpul încerc să fiu raţional şi să vin cu elemente concrete. Când fac recurs la memorie şi mă gândesc la 1990 – 2018, privesc la elementele bugetare de la ministerul de interne, văd că aţi fost singurul ministru care a acţionat în conformitate cu calitatea şi importanţa muncii noastre. Şi mă gândesc la toate proiectele legislative pe care le-aţi generat şi care au fost puse în practică imediat, cum ar fi norma de hrană, norma de echipament, ordonanţa 37, legea 223, transportul, lucruri care practic au avut efect imediat. Împreună am făcut aceste lucruri, îmi place să fiu corect şi am afirmat că dacă dumneavoastră nu eraţi factorul decisiv acolo, multe din proiecte nu treceau. În condiţiile acestea, sigur că aveţi respectul nostru şi în momentul în care trebuie să construiţi ceva pentru această familie din domeniul apărare, siguranţă şi ordine publică, noi vom fi alături de dumneavoastră”, ar fi spus Dumitru Coarnă la întâlnire, potrivit aceluiaşi comunicat de presă.

De asemenea, la finalul întrevederii, liderii de sindicat “au subliniat importanţa şi necesitatea existenţei pe scena politică a unui partid orientat cu precădere către cei care îşi desfăşoară activitatea şi îşi pun viaţa în slujba ţării” şi s-a decis ca UNPR şi sindicatele MAI să colaboreze.

La finalul lunii iunie, Gabriel Oprea a declarat la Realitatea TV că reconstruieşte UNPR şi “a dat semnalul”, afirmând că aşteaptă ca în partid, în anul Centenarului, să vină “români adevăraţi, români patrioţi”. El a mai spus că are datoria morală de a sprijini UNPR şi explică faptul că vede un dezechilibru între Palatul Victoria şi Cotroceni, iar în anul Centenarului “trebuie să vorbim mai mult despre România”. Oprea a mai spus că UNPR va avea canidaţi pentru alegerile europarlamentare şi va sprijini cel mai bun candidat pentru România la alegerile prezidenţiale.

 

Comentarii

loading...