10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăOrban acuză PSD de blocarea activităţii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor

Orban acuză PSD de blocarea activităţii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor

“Ultima şmecherie a PSD în materie de sabotare a justiţiei este sabotarea, desfiinţarea activităţii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Parlamentarii PSD au blocat activitatea Comisiei juridice, iar blocarea are efecte extrem de grave”, a declarat liberalul, luni, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, potrivit Agerpres.

Liberalul susține că social-democrații boicotează deliberat şedinţele comisiei, care ar trebui să ia o decizie în cazul deputatului Octavian Goga.

“PSD doar din raţiuni de aritmetică parlamentară ţine în Parlamentul României un infractor, un deputat care a fost condamnat prin hotărâre definitivă la doi ani şi patru luni închisoare cu suspendare şi căruia i s-au interzis exercitarea drepturilor electorale. Procedura de încetare a mandatului deputatului Goga este o obligaţie legală şi constituţională atât pentru preşedintele Camerei Deputaţilor, cât şi pentru reprezentanţii PSD din Comisia juridică, care refuză să vină la şedinţe, boicotează în mod deliberat şedinţele şi pentru a-l ţine împotriva prevederilor legale în funcţie pe acest deputat traseist care a venit de la un alt partid către PSD”, a spus Orban.

Totodată, Ludovic Orban a amintit că iniţiativa legislativă a PNL pentru anularea legii privind recursul compensatoriu se află tot la această comisie.

“Solicităm imperativ tuturor parlamentarilor din Comisia juridică să vină la muncă, să participe la reuniunile Comisiei juridice, să dezbată toate aceste puncte importante care trebuie soluţionate cât mai rapid”, a transmis preşedintele PNL.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă