21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăOrban cere excluderea lui Laufer din PSD

Orban cere excluderea lui Laufer din PSD

Orban subliniază că refuzul numirii lui în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale nu are nicio legătură cu originile sale etnice, ci doar cu slaba pregătire profesională a acestuia şi incompetenţa dovedită în ocuparea unei funcţii în Guvern, din care a fost eliminat chiar de PSD. ”Acuzaţiile stupefiante ale manechinului PSD propus de Liviu Dragnea pentru preluarea ministerului Dezvoltării Regionale, Ilan Laufer la adresa Preşedintelui României, Klaus Iohannis sunt de o gravitate fără precedent şi trebuie sancţionate public imediat. Folosirea în discursul public a termenilor de antisemitism şi nazism în contextul refuzului de numire a unei persoane nepotrivite într-o funcţie de demnitate publică reprezintă o profanare a memoriei victimelor Holocaustului şi o ofensă nepermisă la adresa comunităţii etnice germane”, arată Ludovic Orban.

Liderul PNL subliniază că astfel de afirmaţii, susţinute de la tribuna oficială a partidului de guvernământ PSD, afectează grav imaginea României în plan internaţional şi riscă să deterioreze relaţiile cu partenerii strategici din Uniunea Europeană, NATO şi Statele Unite ale Americii.

”Refuzul numirii lui în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale nu are nicio legătură cu originile sale etnice, ci doar cu slaba pregătire profesională a acestuia şi incompetenţa dovedită în ocuparea unei funcţii în Guvernul României. De altfel, chiar PSD l-a eliminat din Guvern pe Ilan Laufer, în momentul în care a fost schimbat Cabinetul Tudose şi tot PSD a renunţat ieri la susţinerea sa. Manechinul Ilan Laufer nu are nicio legătură cu funcţia propusă şi nu poate ocupa un portofoliu atât de important pentru dezvoltarea României precum ministerul Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice, întrucât nu are pregătirea, experienţa şi calităţile manageriale necesare pentru această poziţie”, mai declară Orban.

În opinia lui, afirmaţiile iresponsabile ale lui Ilan Laufer sunt cu atât mai grave pentru PSD deoarece nu sunt singulare, alţi membri ai partidului precum Darius Vâlcov sau Liviu Pop au proferat insulte similare, iar cazul lor a ajuns în dezbaterea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei unde a fost propusă o rezoluţie faţă de atacurile împotriva minorităţii germane.

”Somăm Partidul Social Democrat să abandoneze această retorică a urii etnice şi xenofobe şi să îl exludă pe Ilan Laufer din rândul membrilor săi”, încheie Ludovic Orban.

Ilan Laufer a declarat, marţi seara, la sediul PSD, că preşedintele Klaus Iohannis a respins numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării din antisemitism, el acuzându-l pe şeful statului că acesta este un gest dintr-un lung şir de acţiuni antisemite.

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă