13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăOrban: Cerem abrogarea plafonării indemnizaţiilor pentru veteranii de război şi deţinuţii politici

Orban: Cerem abrogarea plafonării indemnizaţiilor pentru veteranii de război şi deţinuţii politici

“Partidul Naţional Liberal somează Guvernul Dăncilă să abroge imediat Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 şi solicită preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, să scoată de la sertar şi să adopte în regim de urgenţă propunerea legislativă depusă de PNL la începutul sesiunii parlamentare trecute prin care se dublează indemnizaţiile şi sporurile lunare pentru veteranii şi văduvele veteranilor de război, la fel şi pentru deţinuţii politici şi urmaşii lor şi ai celor morţi la Revoluţia din 1989”, afirmă Orban, într-o declaraţie de presă transmisă, vineri, Agerpres.

El precizează că Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 plafonează indemnizaţiile veteranilor de război, ale văduvelor veteranilor de război, ale deţinuţilor politici sau ale urmaşilor luptei anticomuniste şi ai Revoluţiei din 1989 la nivelul lui 2018 pentru următorii trei ani.

Preşedintele PNL acuză guvernarea PSD-ALDE de gândire “comunistoidă” şi că “îşi bate joc” de peste 8.000 de veterani de război, 250 de văduve de război şi aproximativ 1.000 de deţinuţi politici.

“Gândirea comunistoidă şi dispreţul bolşevic la adresa oamenilor care au luptat şi suferit pentru o ţară liberă şi democratică i-au făcut pe cei din guvernul PSD-ALDE să-şi bată joc în ultimul hal de suferinţa lor şi de valorile pentru care mulţi dintre ei au murit. (…) Câtă ură pentru aceşti oameni care au luptat, suferit sau murit pentru ca România să fie o ţară liberă şi democratică pot avea cei din PSD şi ALDE, în frunte cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, ca să comită o astfel de cruzime bolşevică şi să-i lase să se chinuie pe ei şi pe urmaşii lor cu nişte indemnizaţii mizere în ultimii lor ani de viaţă?! Ura lor comunistă pentru oamenii care au apărat chiar cu preţul vieţii lor valorile unei lumi libere şi pentru urmaşii lor le-a întunecat mintea să nu vadă că mai sunt o mână de oameni care trebuie respectaţi şi protejaţi pentru sacrificiul lor. (…) Dragnea, Dăncilă şi Tăriceanu arată că sunt mai răi şi mai comunişti decât satrapii politici instalaţi cu tancurile sovietice, Petru Groza, Ana Pauker şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, condamnă veteranii de război şi deţinuţii politici la o viaţă mizerabilă şi-i apără şi protejează cu pensii speciale pe torţionarii lor comunişti. Ceea ce îi mai opreşte pe liderii PSD-ALDE să facă tot ce au făcut conducătorii dictatoriali ai regimului comunist este apartenenţa României la Uniunea Europeană, care garantează românilor libertatea şi democraţia”, susţine Orban.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă