13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăOrganizaţia de Femei a PSD, furioasă pe Mihai Tudose: „Carmen Dan este...

Organizaţia de Femei a PSD, furioasă pe Mihai Tudose: „Carmen Dan este umilită”

Aceasta a fost declarația europarlamentarului PSD Viorica Dăncilă pentru agenția Mediafax. 

„Opinii contradictorii pot exista oriunde, dar eu cred că în momentul în care eşti prim-ministru şi ai în subordine miniştrii discuţile sunt cele care pot duce la rezolvarea acestor divergenţe de opinie. Pentru mine este greu de explicat, mai ales şi faptul că până acum este a treia femeie care este acuzată de premier şi se vrea plecarea ei din Guvern. (…)

Până acum cele care au trebuit să părăsească Guvernul în urma unor conflicte cu premierul sunt aproape toate femei”, a declarat europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă, pentru MEDIAFAX, făcând trimitere la Rovana Plumb şi Shevil Shhaideh, dar şi la Doina Pană.

Viorica Dăncilă a criticat încercarea de umilire a ministrului Carmen Dan.

„(…) era mult mai bine să o cheme şi să discute argumentat, decât acel gest prin care s-a încercat umilirea doamnei ministru în faţa colegilor din Guvern”, a spus Dăncilă.

Europarlamentarul PSD a afirmat că fiecare membru al Guvernului a avut un vot de încredere din partea Comitetului Executiv al PSD şi premierul trebuie să ţină cont de acest lucru.

„Pentru mine este alarmant, şi Organizaţia de Femei a PSD, colegele din toată ţara. Cele 240.000 de membre ale PSD sunt indignate de această situaţie. Au părăsit Guvernul până acum trei femei şi se încearcă şi demiterea celei de a patra, doamna ministru Carmen Dan. Nu pot să cred că aceia care nu îşi fac treaba, în opinia primului ministru, se găsesc doar în rândul femeilor”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă