21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăParlamentul decide, Guvernul execută. De ce sunt trei acte normative

Parlamentul decide, Guvernul execută. De ce sunt trei acte normative

Legea 55/2020 a reprezentat aprobarea, cu modificări, de către Parlament, la data de 15 mai, a OUG 68 care fusese emisă cu o zi înainte, adică la 14 mai 2020. În final, în ziua de luni, 18 mai, Guvernul a emis o Hotărâre care pune în practică prevederile Legii 55.

Potrivit acestui ultim act normativ, starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul României, începând cu data de 18 mai 2020, pe o durată de 30 de zile. “Hotărârea de Guvern, odată adoptată, va fi transmisă Parlamentului pentru a încuviinţa starea de alertă şi toate măsurile care se dispun în cadrul stării de alertă”, a precizat, luni, premierul Ludovic Orban.

La finalul celor 30 de zile, starea de alertă mai poate fi prelungită încă 30 de zile, dacă situația care a generat-o (epidemia de coronavirus) necesită prelungirea acestor măsuri restrictive.

Măsurile se decid de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care este condus direct de șeful Guvernului, Ludovic Orban. O serie de măsuri amănunțite urmau a fi decise, luni seară, într-o nouă reuniune convocată de premierul Orban.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Germania susține aderarea completă a României la Spațiul Schengen

Ministrul federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, a declarat că ţara sa sprijină aderarea completă a României la Spaţiul Schengen, adică şi cu...

Armata israeliană l-a eliminat pe comandantul regiunii de coastă al Hezbollah

Armata israeliană (IDF) a anunţat că l-a eliminat pe comandantul regiunii de coastă al Hezbollah în urma unui atac aerian efectuat marţi, relatează The...

Cum să îți păstrezi sănătatea ochilor printr-un consult optometric regulat

Sănătatea ochilor este esențială pentru o viață de calitate. În acest sens, un consult optometric regulat poate juca un rol crucial. Află de ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă