12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăPartidul lui Ponta are primul congres în octombrie

Partidul lui Ponta are primul congres în octombrie

Într-un comunicat remis joi Agerpres, Pro România anunţă că întâlnirea de la Constanţa a avut ca scop stabilirea principalelor direcţii strategice şi linii de acţiune la nivel local şi naţional ale partidului.

„Îmi doresc să construim împreună Pro România ca o alternativă serioasă la modul precar şi deficitar în care au ajuns partidele tradiţionale să facă politică. Trebuie să readucem decenţa, competenţa şi profesionalismul în viaţa publică şi să le arătăm oamenilor că suntem pregătiţi şi avem proiecte şi soluţii concrete la problemele cu care se confruntă”, a declarat liderul Pro România, Victor Ponta, potrivit sursei citate.

Până la congres, Pro România îşi propune definitivarea structurilor din teritoriu şi organizarea a cel puţin opt întâlniri regionale în care reprezentanţii conducerii centrale vor avea discuţii şi consultări cu membrii şi simpatizanţii partidului.

„De asemenea, Pro România îşi propune să iniţieze o dezbatere amplă la care să participe mediul de afaceri, societatea civilă, structurile sindicale şi mediul universitar pentru realizarea şi promovarea unui set de măsuri socio-economice urgente care se impun pentru a evita dezastrul spre care România se îndreaptă din cauza iresponsabilităţii lui Liviu Dragnea şi a incompetenţei guvernului Dăncilă. Toate aceste proiecte concrete vor fi reunite sub forma unei Agende de Bună Guvernare”, se mai arată în comunicatul Pro România.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă