12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăPasztor Sando, președintele Consiliului Județean Bihor, prins la pescuit în plină pandemie!

Pasztor Sando, președintele Consiliului Județean Bihor, prins la pescuit în plină pandemie!

Deși liderul UDMR Bihor a încercat prin intermediul unui mesaj pe Facebook să sugereze că nu a mai rezistat tentației și a încălcat regulile mergând singur la pescuit,  jurnaliștii de la publicația locală ebihoreanul.ro susțin că de fapt Pasztor Sandor a fost însoțit de mai mulți funcționari.

De asemenea, mai susțin jurnaliștii bihoreni, ei au fost cei care l-au surprins pe Pasztor Sandor ”încălcând flagrant legea participând la o acțiune de pescuit recreativ pe un lac din Cetariu”.

Potrivit jurnaliștilor, Pasztor Sandor a încălcat restricțiile, împreună “alți slujbași ai statului”, în timp ce cetățenii stăteau în izolare.

Președintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, a anunțat joi seară, că a fost amendat după ce s-a oprit din drum pentru a pescui într-un lac din apropiere de Oradea.

“Azi după amiază, pentru o scurtă perioadă, am oprit la pescuit, la un lac situat lângă Oradea. Recunosc că am greşit, deoarece am încălcat reguli valabile pentru noi toţi. Nu trebuia să cedez acestei ispite”, începe postarea lui Pasztor Sandor.

“Poliţia m-a sancţionat justificat, la faţa locului cu o amendă de 5.000 de lei. Mâine dimineaţa, primul lucru pe care am să-l fac va fi plata acestei amenzi şi voi transfera o sumă similară unei asociaţii caritabile”, a continuat UDMR-istul.

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă