10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăPensiile speciale ale magistraților așteaptă să treacă perioada electorală din PNL și...

Pensiile speciale ale magistraților așteaptă să treacă perioada electorală din PNL și USR PLUS

Barna a fost întrebat în ce stadiu se mai află chestiunea pensiilor speciale, în condițiile în care până acum, s-a decis doar pentru eliminarea celor pentru parlamentari. Cu toate acestea, mai mulți parlamentari au atacat decizia în justiție și există posibilitatea ca aceștia să fie repuși în „drepturi”.

„A fost primul angajament care a funcţionat la două luni după începerea mandatului, eliminarea acestor pensii speciale ale parlamentarilor, care avea şi un rol de simbol şi de declaraţie pentru că era foarte greu să fim credibili că într-adevăr ne ocupăm de pensiile speciale atâta timp cât noi ca parlamentari nu ni le-am fi desfiinţat pe ale noastre şi a fost unul din argumentele cu care am reuşit să îi convingem pe colegii de coaliţie. Am reuşit această desfiinţare şi eu cred că este un lucru bun şi important”, a explicat Dan Barna. 

Totuși, liderul USR PLUS a reamintit că cele trei partide din coaliție au viteze diferite în privinţa reformelor. „Suntem într-un context în care în care votul cetăţenilor români ne-a spus foarte clar că România trebuie să fie condusă de o coaliţie de trei partide, aceasta este realitatea. Sunt trei partide cu viteze diferite de reformă, de intenţie de reformă”, a declarat el. 

 

 

„Sunt trei partide cu viteze diferite de reformă, de intenţie de reformă. Un USR PLUS care vrea ca toate reformele din programul de guvernare să devină cât mai repede realitate, ceilalţi doi parteneri având ritmuri diferite pe un subiect sau altul. (…) Este şi acest context electoral intern în PNL care nu favorizează, să spunem”. DAN BARNA, COPREȘEDINTE USR PLUS

 

Barna a oferit exemplul pensiilor speciale ale primarilor, a căror intrare în vigoare a fost prorogată până în ianuarie 2022. „Sunt prorogate, puteau fi eliminate, doar că actualul context politic nu încurajează… Unele dintre reforme asupra cărora să zicem că ar exista în principiu disponibilitate, în realitate nu sunt acum pe agenda şi vor fi sper eu din octombrie încolo”, a precizat vicepremierul.

Pensiile magistraților

Barna a fost chestionat și asupra ideii dacă există un consens în ceea ce priveşte pensiile speciale ale magistraţilor, Dan Barna a răspuns: „Există un consens că vor fi abordate toate pensiile speciale, unele vor fi desfiinţate, altele în funcţie de decizii deja existente ale Curţii Constituţionale vor fi plafonate sau vor fi reglementate astfel încât să nu avem acele situaţii….Din octombrie încolo mă aştept ca după ce va trece perioada electorală din partide din coaliţie şi vom avea o perioadă, zic doi ani, în care chiar putem să facem reforme până să intrăm din nou logica electorală a lui 2024 şi acest subiect să devină realitate, mai ales că abordarea şi stabilizarea reforma sistemului de pensii este una dintre reformele din PNRR unde România şi-a luat ca stat un angajament să vină cu o reformă pe acest sistem”, și-a exprimat speranța liderul USR PLUS.

Secretar de stat cu pensie specială

Barna a fost întrebat și despre secretarul de stat la Ministerul de Interne care cumulează pensia specială cu salariul. Este vorba despre Irina Alexe, propusă de USR PLUS, care s-a pensionat la doar 42 de ani, cu 13.000 de lei / lună.

„Oamenii care în momentul ieşirii la pensie au avut un anumit cadru de reglementare, cum este şi cazul colegei mele, nu sunt vinovaţi de faptul că statul român, Parlamentul a creat o lege strâmbă. Deci eu nu vreau să facem o vânătoare de vrăjitoare, cei care beneficiază de pensii sunt persoane non grata pentru societate pentru că nu e etic şi nu e nici corect şi nu aşa funcţionează. Noi trebuie să îndreptăm legile”, a transmis Barna.

În luna februarie, ministrul muncii, Raluca Turcan, spunea că în România sunt 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru aceştia este de aproximativ 9.600 de lei. Pentru cei aproximativ 4,9 milioane de pensionari din sistemul public pensia medie era de 1.500 de lei.

În mai, ministrul justiției, Stelian Ion, susținea că nu este posibil ca pensiile de serviciu să fie eliminate, dar se doreşte să se ajungă la un nivel „echilibrat, cât mai aproape de salariu”. Pe de altă parte, Turcan declara că în coaliție s-a agreeat să nu fie făcute publice variantele de lucru intermediare, ci doar varianta finală. În 2019, Turcan spunea însă că Guvernul are în vedere eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale magistraţilor şi ale cadrelor militare.

 

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă