9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăPetre Mihai Băcanu: „Ceaușescu trebuia să trăiască și să dea socoteală pentru...

Petre Mihai Băcanu: „Ceaușescu trebuia să trăiască și să dea socoteală pentru ce a făcut“

Domnule Petre Mihai Băcanu, care este primul lucru care vă revine în memorie atunci când vă gândiți la Revoluția din Decembrie 1989?

În acea perioadă, eu eram închis în celula numărul 8 a închisorii Securității, din Calea Rahovei. Fusesem readus de la Jilava, în jurul datei de 1 decembrie, pentru un supliment de anchetă. În arestul Securității, de obicei ne țineau câte unul în celulă, pentru a păstra secretul anchetei, dar în decembrie 1989 m-a surprins faptul că închisoarea Securității era arhiplină. În celulă cu mine mai erau trei deținuți. Fiecare făcuse câte ceva – era un maistru de la ITB care făcuse un partid, era un tânăr inginer de la Turda care făcuse niște afișe, mai era un tânăr de pe la Iași. Toți erau înfricoșați, nimeni nu spunea exact ce făcuse. În 20 decembrie, din celulă am auzit zgomot de motoare de elicopter. Eu am presupus că era ceva la Casa Poporului, că știam de mai bine de vreun an că urma să fie dată în folosință. Eram cu toții îngrijorați de acest du-te – vino de elicoptere, dar arestul Securității era așa de bine păzit că nimeni nu știa ce se întâmplă afară. Mai spre seară, am auzit pe cineva care era bătut într-o cameră de anchetă și striga “Mor pentru popor!”. Atunci am simțit că se întâmplă ceva. Abia după ce am fost eliberat am aflat că toată Direcția a VI-a a Securității, care se ocupa de cercetări penale, fusese la Timișoara. Securitatea îi adunase pe toți disidenții, când au început evenimentele de la Timișoara, și îi băgase repede în celule. De-aia era închisoarea arhiplină! Eu am fost eliberat de la Securitate pe 22 decembrie 1989, la ora 13.

Care credeți că a fost principalul obiectiv al Revoluției din 1989 și în ce măsură considerați că a fost el îndeplinit?

Spre deosebire de alții, care tot macină ideea că a fost o lovitură de stat, eu consider că în decembrie 1989 a avut loc o revoluție. Cu un singur amendament. La un moment dat, în 22 decembrie 1989, după-amiază, s-a produs un vid de putere. Tinerii participanți la revoluție n-aveau experiența puterii. Și-atunci au apărut niște profesioniști ai puterii. Asta este explicația faptului că puterea n-a fost preluată de adevărații revoluționari.

Ci de unii ca Ion Iliescu, la asta vă referiți?

Ci de unii care erau profesioniști ai puterii. Inclusiv de oameni din fosta Securitate.

Într-o asemenea situație, obiectivele Revoluției au fost sau nu atinse?

Obiectivele Revoluției, în parte, au fost atinse. N-au fost însă atinse dezideratele care au apărut ulterior – cum ar fi Punctul 8 de la Timișoara. Toate s-au sfârșit imediat după mineriade. Eu pot să spun, acum, că m-am zbătut, în America, pentru un mini – plan Marshall pentru România, similar planului Marshall care a funcționat pentru Europa Occidentală, după război, ce a unit Europa distrusă și de la care țările socialiste au fost oprite, de Moscova, să participe. Mini – planul Marshall pentru România s-ar fi concretizat spre finalul anului 1990, dar persoanele cu care discutasem în America, la începutul anului 1990, au început să-mi spună că nu mai sunt interesate. Prin Revoluția din 1989, România a obținut o cotă de simpatie internațională nemaipomenită dar ea a fost distrusă de mineriade.

Cum vedeți execuția lui Ceaușescu – a fost ea necesară sau se putea găsi o altă soluție?

Ceaușescu putea fi condamnat pentru o mie de fapte în care a fost implicat. Pentru asasinatele la care a fost părtaș: pentru uciderea unor țărani la colectivizare, pentru uciderea tinerilor care au încercat să fugă cu un autobuz de la Timișoara, pentru moartea a zece mii de femei cu septicemie – pentru că au refuzat să spună cum au făcut întrerupere de sarcină. Lista era imensă. Artizanul acelui proces Ceaușescu a fost Brucan – care era o eminență cenușie a noii puteri. El i-a convins pe toți că, dacă nu este omorât, Ceaușescu se întoarce la putere. Eu am scris chiar atunci, la condamnare, un articol în care arătam că eram contrariat de acea sentință. Ceaușescu trebuia să trăiască și să dea socoteală pentru ce-a făcut. Mai puteam afla câte ceva de la el, așa cum am aflat de la alți capi ai partidului comunist. Darmite de la șeful lor!

Spuneați că, în decembrie 1989, au preluat puterea oameni care știau să conducă, împreună cu foști securiști. Despre cei care conduc acum România ce părere aveți?

A fost o minune că, în 1996, s-a putut realiza o schimbare de regim. Pentru că, altfel, i-am fi avut pe cei instalați în 1990 și acum la putere! Eu am fost criticat pe motiv că am sprijinit Convenția Democratică. Ea n-a performat, dar i-am sprijinit pentru că știam cât de necesară este alternanța la guvernare – care de altfel este necesară și acum. Trebuie să existe Opoziție, dar eu cred că o Putere aleasă trebuie lăsată să-și ducă la final mandatul, pentru a prezenta alegătorilor ce a făcut și mai ales ce n-a făcut, iar alegătorii să decidă, pentru că numai așa poți asigura o alternanță democratică la guvernare. În schimb, ce vedem acum este o sciziune fără precedent a societății. Eu mă întâlnesc cu fel de fel de oameni și ei sunt debusolați, nu mai știu ce să creadă: „Care-s buni, care-s răi?”.

Dintre politicienii de azi care ar fi “cei buni”?

Niciunii. României nu-i lipsește nimic, ea are de toate, dar mai are nevoie și de conducători potenți.

 Dumneavoastră sunteți mulțumit de urmările Revoluției din 1989?

Categoric, nu sunt mulțumit, dar nici nu pot spune că nu trebuia să aibă loc Revoluția, pentru că schimbări în România s-au făcut. Evident, omul vrea schimbări la tot pasul, tot mai mult. Dacă e să luăm doar situația autostrăzilor, puteți consulta colecția ziarului România Liberă și vedeți că eu am scris, în anii ’90, vreo 50 de articole pe acest subiect. Colegii mei au scris la fel de multe. La un moment dat, în urma unui asemenea articol de-al meu, Traian Băsescu – pe atunci ministru – a făcut o declarație că ne va scoate el autostrăzile din cap. Băsescu a avut măcar decența să recunoască, ulterior, că a făcut o greșeală prin faptul că nu s-a concentrat asupra autostrăzilor. La sfârșitul anului trecut și la începutul anului 2018, exasperat de tot soiul de inițiative, una mai nefericită ca alta și care au culminat cu “Centenarul și grătarul”, am lansat ideea ca societatea civilă să se implice și să realizeze o acțiune legată de Centenar. Eu cred că românii au nevoie să trăiască evenimente, nu doar să privească la evenimentele altora. Și am propus ca societatea civilă să construiască un kilometru de autostradă, care s-ar fi numit “Kilometrul Centenar”. Aș fi mobilizat eu măcar trei – patru sute de oameni, care să participe pe bază de voluntariat. Dar aveam nevoie și de colaborarea autorităților, pentru că o autostradă se construiește după un plan, nu la întâmplare. Și m-am adresat la CNADNR. Am aflat că ei agreează ideea, dar că trebuie să le-o transmită cineva mai de sus. Și-atunci l-am sunat pe primul – ministru, care la acel moment era Tudose. El s-a declarat încântat de această idee, pentru că era ceva palpabil, nu doar un spectacol, dar după trei zile l-au schimbat din funcție. Am așteptat să se instaleze doamna prim-ministru Dăncilă, am sunat-o și pe ea. Ea mi-a spus că nu prea înțelege ce vreau, dar că are un om care se pricepe și care o să înțeleagă – domnul Vâlcov. Am avut o discuție lungă, la telefon, și cu domnul Vâlcov. I-am prezentat proiectul, i-am spus ce frumos ar rămâne acest kilometru de autostradă în istorie, și mi-a răspuns că o să mă contacteze el, ca să vedem cum facem. Apoi au trecut o lună, două, trei, am sunat din nou la cabinetul domnului Vâlcov, secretara lui mă interoga ce document am depus și când am depus. Până la urmă, am înțeles că nu se mai putea face, pentru că nu mai era timp până la aniversarea Centenarului, era de muncă acolo, nu era o joacă. Și-atunci am publicat un text în care anunțam cum a eșuat acest proiect. S-a supărat domnul Vâlcov dar nu mai era nimic de făcut – dânsul ar fi putut să înțeleagă. Eu am un vis, poate că ne-ar trebui să avem și un Minister al Speranței.

Domnule Băcanu, sunteți cel mai cunoscut jurnalist al României Libere. Vă rugăm să adresați un mesaj ziarului dumneavoastră și al nostru.

Aș vrea ca România Liberă să rămână bătăioasă, deschisă și hotărâtă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă