13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăPlanurile Guvernului PSD pentru șefia Consiliului UE

Planurile Guvernului PSD pentru șefia Consiliului UE

Președintele PSD Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă au susținut o conferință de presă comună, la finalul ședinței conducerii PSD, în timp ce Parlamentul European dezbătea rezoluția privind situația din România.

Premierul Viorica Dăncilă a susținut ieri că Guvernul este pregătit pentru a prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene și i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să se abțină de la declarații care fac rău României.”Îl rog pe domnul președinte să nu mai iasă cu astfel de declarații, pentru că trebuie să existe un consens, iar eu țin la acest consens”, a declarat Dăncilă. Ea a susținut că România se află în grafic, în linie dreaptă pentru preluarea președinției Consiliului UE. ”Am văzut declarațiile domnului președinte referitoare la faptul că România nu este pregătită pentru a prelua președinția Consiliului Uniunii Europene. În calitate de prim-ministru, vă asigur că România este pregătită pentru a prelua președinția Consiliului UE. Suntem în grafic atât din punct de vedere al programului, dar și din punct de vedere organizatoric și logistic”, a declarat Dăncilă.

Referindu-se la atacul președintelui Iohannis la adresa Guvernului, Dăncilă a spus că ”orice declarație care aduce o umbră de îndoială asupra acestui lucru nu poate face decât rău României”. ​​”Românii s-au săturat de dispute, eu m-am săturat. Îl rog pe preşedinte să nu mai iasă cu aceste declaraţii. Acest lucru a fost subliniat şi de domnul Juncker, care a spus că dacă vrem să avem succes trebuie să existe consens între preşedinte, Parlament, Guvern”, a adăugat Dăncilă.

 

Mesajul liderului PSD

Imediat după declarația lui Dăncilă, Dragnea a spus că ”declarațiile de ieri ale președintelui Iohannis pot fi catalogate ca și iresponsabile. Nu cred că mai este un șef de stat care să fi procedat de maniera asta. Asta nu poate să fie o atitudine responsabilă din partea unui președinte. Eu ca un român simplu, dar nu umil, consider că pentru România temele mari sunt altele. Am făcut și instituțional și public apeluri de a lucra împreună, numai că le-am făcut degeaba”.

Liviu Dragnea a declarat că subiectele importante pentru România sunt sănătatea, educaţia, infrastructura, agricultura, dezvoltarea economică, venituri mai mari pentru români, după ce jurnaliştii l-au întrebat la finalul şedinţei BPN cum crede că va fi relaţia cu UE în cele şase luni de Preşedinţie a Consiliului în condiţiile în care la nivel european există critici pe ”teme mari” cum ar fi MCV şi situaţia privind legile Justiţiei. ”Eu, ca un român simplu, dar nu umil, consider că pentru România temele mari sunt altele (…). Vorbesc despre temele mari ale acestei ţări, care au fost, sunt şi vor rămâne, dincolo de orice rapoarte şi MCV-uri, pentru această ţară. Vorbim despre sănătate, de educaţie, de infrastructură, de agricultură, de dezvoltare economică, de venituri mai mari pentru români, de un mediu de afaceri predictibil şi favorabil şi de reforma marilor sisteme. Teme de care noi ne-am ocupat şi am făcut şi personal şi instituţional domnului preşedinte şi public apeluri permanente de a lucra împreună, numai că le-am făcut degeaba”, a declarat Liviu Dragnea după şedinţa social-democraţilor.

 

Prioritățile PSD

Ulterior, Dăncilă a intervenit și a mai spus că Guvernul va prezenta forma finală a programului referitor la Preşedinţia României la Consiliul UE în cursul acestei luni. ”Venim cu forma finală a acestui program în cursul lunii noiembrie. Acela este programul pe care noi trebuie să-l ducem la bun sfârşit. Al doilea lucru pe care îl avem – se încheie Agenda strategică 2014-2019, sunt peste 200 de dosare legislative şi non-legislative, din care trebuie să închidem cât mai multe. Avem de răspuns la o serie de provocări: Brexitul, viitorul Uniunii Europene post-Brexit, avem de răspuns la un acord pe cadru financiar multianual, de un răspuns pe care-l dăm politicilor tradiţionale – şi mă refer la politica de coeziune şi politica agricolă comună -, cât şi altor provocări. După aceste lucruri va fi judecată România la final”,  a declarat Viorica Dăncilă la finalul BPN al PSD, întrebată cum crede că va fi relaţia cu UE în cele şase luni de Preşedinţie a Consiliului în condiţiile în care la nivel european există critici la adresa ţării noastre.

Ea a arătat că o Preşedinţie la Consiliul UE de succes înseamnă închiderea cât mai multor dosare. ”Îţi duci la bun sfârşit programul cu care ai venit în faţa românilor în primul rând şi pe urmă în faţa UE şi modul în care gestionezi aceste dosare atât de importante pentru viitoarea perioadă. Deci aş vrea să nu judecăm România acum după anumite critici, după anumite rezoluţii mai mult sau mai puţin reale, pliate pe realitate, după anumite lucruri pe care le spun unii şi alţii. O să răspundem la aceste lucruri, dar nu aş vrea să legăm acest lucru de Preşedinţie”, a spus Dăncilă.  

 

Atacul lui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, după adoptarea rezoluţiei PE şi prezentarea raportului MCV, că ”acest accident al democraţiei”, guvernarea Dragnea-Dăncilă, ne-a întors cu 11 ani în urmă înainte de aderarea la UE. Preşedintele a spus că singurul lor scop este să-l scape pe Liviu Dragnea de închisoare şi a spus că poate se trezesc mai mulţi politicieni şi fac ceva.

”Din nefericire, acest accident al democraţiei, care e guvernul Dragnea-Dăncilă, are cu totul alte idei şi încearcă să tragă ţara înapoi. Aceste lucruri ne aduc deservicii majore şi trebuie să observăm că de exemplu Dragnea, ca să folosesc o expresie din Caragiale – şi dăi, şi luptă, şi cară valize şi vorbeşte între uşi, din spatele uşii, se luptă. Partea proastă e că se luptă cu România, nu pentru România”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a adăugat că Viorica Dăncilă nu luptă, iar ”ţara arde şi doamna prim-ministru se ascunde în Arabia”. ”E îngrijorător, foarte îngrijorător şi aceste lucruri azi trebuie să ne dea de gândit. (…) Observăm cu toţii cu mare îngrijorare că aceşti guvernanţi se fac că plouă, cum se spune popular, ei au alte preocupări şi asta este. Singurul obiectiv al actualei guvernări Dragnea-Dăncilă e să-l scape pe Dragnea de închisoare şi de dosare, altceva pentru ei nu contează, nu-i mai interesează nici Europa, nici românii, nici mersul României şi e foarte trist acest lucru. Aceste două documente trebuie citite cumva ca să înţeleagă toata lumea. Ele practic ne spun că România s-aîntors acolo unde a fost acum 11 ani înainte de aderare. Nu ne-am dorit aşa ceva. Iată un prim rezultat palpabil, măsurabil al guvernării Dragnea-Dăncilă. Au şters cu buretele tot efortul şi tot rezultatul din cei 11 ani de când am aderat la UE. Acest accident al democraţiei româneşti a reuşit în timp record să anuleze aceste rezultate”, a subliniat preşedintele.

 

 

Șef nou la Afaceri Europene

Totodată, secretarul de stat în MAE George Ciamba a fost desemnat, în locul lui Victor Negrescu, pentru portofoliul de ministru delegat al Afacerilor europene. La acest vot, au existat două abțineri, cea a lui Victor Negrescu și a Gabrielei Firea. „Pentru înlocuitorul domnului Negrescu am luat cuvântul şi am spus că nu înţeleg motivele – şi cred că avem acest drept ca membri ai BPN – pentru care domnul Negrescu şi-a dat demisia. Nu cred că a fost o demisie întâmplătoare sau la supărare. Domnul Negrescu a explicat că i s-au luat anumite atribuţii care erau şi prin lege şi prin cutumă, dat fiind portofoliul pe care îl coordona, şi nu i s-a părut colegial. A fost o discuţie calmă, aceasta a fost explicaţia, că i s-au luat atribuţii care i se cuveneau şi legal şi ca şi cutumă, care vizează partea financiară şi încă un aspect. Am votat <<abţinere>> la cea de-a doua propunere, în sensul aprecierii activităţii domnului Negrescu, nu a desconsiderării domnului secretar de stat George Ciamba“, a explicat Gabriela Firea.  

 

Propunerea Finlandei

Premierul finalndez Juha Sipilä a exprimat disponibilitatea ţării sale de a prelua preşedinţia Consiliului UE având în vedere tensiunile de la Bucureşti.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că respinge propunerea Finlandei, care a spus că poate prelua Preşedinţia Consiliului UE în locul României, spunând că ţara noastră este pregătită şi preşedintele Klaus Iohannis ştie acest lucru.

“Este de aşteptat ca în urma afirmaţiilor făcute de dl preşedinte Klaus Iohannis să avem efecte de genul acesta. Cu siguranţă România e pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Guvernul e bine pregătit şi acest lucru îl ştie şi dl Iohannis pentru că există un comitet interministerial la care au participat şi consilierii prezidenţială. E finalizat întreg programul de acţiuni. În medie vor fi 7 întâlniri sau discuţii în perioada exercitării preşedinţiei Consiliului UE. Vom aveam evenimente formale şi informale. A început procesul de finalizare efectivă a Summit-ului. România a pregătit, a selectat o veritabilă armată de profesionişti care vor asigura resursa umană necesară. Sunt 279 de preşedinţi şi vicepreşedinţi coordonatori ai grupurilor de lucru. Sunt câteva cifre care arată seriozitatea cu care am luatr lucrurile şi faptul că suntem pregătiţi. Mai mult, România deţine preşedinţia din umbră în perioada celei austrice”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.

Întrebată ce răspunde oficialilor finlandezi, Dăncilă a spus: “Categoric că respingem acest lucru. Am văzut cum şi Finlanda a văzut că România este pregătită”.

Precizările vin după ce Finlanda a propus preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în locul României, afirmă premierul finlandez, Juha Sipilä, precizând că Bucureştiul a transmis că nu este necesar acest lucru. Premierul finlandez a declarat marţi că România nu are intenţia de a amâna exercitarea acestor prerogative şi, deci, nu se va pune problema înlocuirii. 

România urmează să deţină Preşedinţia Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, fiind urmată de Finlanda.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă