Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Pleșoianu: Solicit un raport despre organizatorii viitoarelor proteste

Pleșoianu: Solicit un raport despre organizatorii viitoarelor proteste

Deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, a solicitat directorilor SRI şi SIE să dea o informare publică despre acţiunile întreprinse de serviciile secrete pentru contracararea instigărilor la incendierea sau distrugerea unor instituţii precum Guvernul şi Parlamentul.

Iulian Budușan 0 comentarii

Domnule Hellvig, domnule Vlase, având în vedere numeroasele instigări publice la violenţe şi la ocuparea (cum altfel decât prin violenţă?) a sediilor Guvernului sau Parlamentului, vă solicit o informare publică referitor la acţiunile întreprinse de Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe pentru contracararea acestui fenomen absolut evident. (...) Menţionez că mesajele care îndeamnă la incendierea/distrugerea unor instituţii precum Parlamentul sau Guvernul României, precum şi mesajele care îndeamnă la agresarea fizică sau chiar lichidarea unor demnitari şi chiar simpli cetăţeni cu o anumită orientare politică s-au înmulţit în ritm accelerat imediat după ce toate organizaţiile sau persoanele care îndeamnă la proteste şi-au comunicat noul slogan: „Next Level”. În mod evident, „nivelul următor” este cel al acţiunii violente, în forţă, împotriva tuturor celor care se opun convingerilor membrilor acestor grupări. Este suficient în acest sens să urmărim comunicările publice din ultimele luni ale principalilor vectori de imagine ai protestelor. Vom constata fără mare dificultate faptul că s-a trecut, într-adevăr, la următorul nivel – se comunică violent incitându-se la violenţă”, a scris, vineri, deputatul PSD, Liviu Pleşoiau, pe pagina sa de Facebook.

Pleşoianu aminteşte de faptul că în anul 2013, directorul SRI de la acea vreme, George Maior, anunţase că instituţia pe care o conducea a transmis peste 500 de informări despre proiectul Roşia Montană.

„În anul 2013, până şi Directorul SRI de la acea vreme, domnul George Maior (în legătură cu care nu mă poate bănui nimeni de vreo amiciţie, ci din contră), declara la finalul audierii în Comisia pentru controlul SRI, din Parlament, că Serviciul a trimis peste 500 de informări (în perioada ianuarie 1999-septembrie 2013) privind proiectul minier de la Roşia Montană. Acesta preciza că informările au cuprins şi "încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest" pe acest subiect. Directorul SRI George Maior preciza la acel moment că informările au vizat şi "acţiunile interesate menite să influenţeze actul decizional şi încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest". De asemenea, încă din anul 2002, SRI comunica public faptul că monitorizează persoanele care fac propagandă "anarhistă", „precum şi formaţiile străine de muzică cu concepţii asemănătoare”, aflate "sporadic" în România. Conform SRI, metodele cele mai cunoscute de "propagandă" ale grupărilor anarhiste erau la acea vreme piesele muzicale şi INTERNETUL”, a adăugat deputatul PSD.

Social-democratul menţionează că SRI comunica, în anul 2013, următoarele într-un răspuns la o interpelare adresată de o organizaţie neguvernamentală.

"Tot în 2013, într-un răspuns la o interpelare a organizaţiei Active Watch, SRI comunica următoarele: „Interesul instituţiei noastre faţă de astfel de structuri nu este legat de obiectul revendicărilor, fie acestea referitoare la protecţia mediului sau de altă natură, ci de modalităţile violente de acţiune avute în vedere. Intră astfel în responsabilitatea SRI prevenirea materializării unor acte violente care pot rezulta în urma “contaminării” unor manifestări paşnice cu elemente de natura extremistă sau anarhistă. Din această perspectivă, în conformitate cu misiunile ce i-au fost încredinţate, pentru SRI constituie o prioritate cunoaşterea preventivă a situaţiilor cu poţential de degenerare în acte violente (ce pot aduce atingere siguranţei cetăţeanului şi securităţii naţionale). Eventuale astfel de date obtinuţe de SRI sunt puse cu celeritate la dispoziţia instituţiilor statului abilitate să adopte măsuri în consecinţă”", a completat Pleşoianu.

Deputatul PSD a mai precizat că imaginile prezentate în spaţiul public au fost folosite „de persoane, instituţii media şi organizaţii cu un mesaj profund anarhist şi extremist”

„În mod evident, lucru reliefat atât prin materiale video difuzate de către posturile TV, cât mai ales prin miile de texte, imagini şi filmări publicate pe Facebook şi pe alte platforme digitale, protestele desfăşurate recent au fost infiltrate, manipulate şi exploatate de persoane, instituţii media şi organizaţii cu un mesaj profund anarhist şi extremist”, potrivit sursei citate.

Prin urmare, Liviu Pleşoianu solicită directorilor SRI şi SIE, Eduard Hellvig şi Gabriel Vlase, să ofere informaţii despre viitoarele demersuri ale personelor şi organizaţiilor, care umrează să desfăşoare proteste.

 
 
„În acest context, solicit Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe prezentarea cu celeritate a unui raport cu privire la organizarea, finanţarea, acţiunile şi planurile pentru perioada următoare ale organizaţiilor şi persoanelor care deturnează protestele dându-le o direcţie anarhică, extremistă şi violentă. Consider că SRI şi SIE au faţă de poporul român (indiferent de coloratura politică) datoria de a contribui eficient şi profesionist, atât la nivel informativ, cât şi operativ, astfel încât grupările, persoanele şi acţiunile extremiste, violente şi anarhiste să fie oprite la timp”, încheie deputatul PSD, Liviu Pleşoianu.

Jandarmii au intervenit în forţă, pe 10 august, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia forţelor de ordine la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării.

Până în prezent, în acest dosar au fost înregistrate 211 de plângeri penale şi au fost audiate 92 de persoane. Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.

Directorul SRI Eduard Hellvig a avut, sâmbătă, o discuţie telefonică cu premierul Viorica Dăncilă, în cadrul căreia i-a transmis că toate datele şi informaţiile deţinute de Serviciu au fost transmise operativ structurilor MAI, inclusiv Direcţiei Generale Management Operaţional, a anunţat Serviciul Român de Informaţii într-un comunicat de presă. Reacţia SRI a venit după ce Dăncilă a cerut Servicului un raport complet, în regim de urgenţă, referitor la persoanele care au pregătit şi provocat violenţele de vineri seara şi i-a acuzat pe liderii opoziţiei că încearcă să exploateze în folosul propriu efectele dramatice ale acestor evenimente.

Comentarii

loading...